Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Descinderi sub tutela Secret Service Percheziţii la membrii unei grupări de carderi din Constanţa

Publicat in Ziua Constanta, vineri 31 august 2012 ·

Poliţiştii şi procurorii au efectuat, joi dimineaţă, 15 percheziţii în judeţele Constanţa, Brăila, Galaţi, Cluj şi Dolj pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în furturi de pe cardurile unor cetăţeni americani, prejudiciul fiind estimat la peste 100.000 de euro, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Toate persoanele găsite la locuinţele percheziţionate au fost conduse la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Craiova, în vederea audierii şi dispunerii de măsuri legale corespunzătoare, precizează IGPR. Din anchetă a rezultat că, în perioada martie 2011- august 2012, membrii grupului infracţional organizat au desfăşurat activităţi infracţionale din domeniul criminalităţii informatice. Astfel, prin activităţi de tip phishing, vishing şi spam, pe servere închiriate şi cu ajutorul unor aplicaţii informatice, suspecţii au obţinut zeci de mii de numere de carduri aparţinând unor cetăţeni americani, sub pretextul blocării conturilor despre care părţile vătămate fuseseră anunţate anterior că au fost compromise, conform sursei citate. Ulterior obţinerii datelor, suspecţii ridicau în mod ilegal sumele de bani aferente cardurilor bancare, cauzând un prejudiciu de peste 100.000 de euro. Pe parcursul desfăşurării cercetărilor, poliţiştii români au cooperat cu lucrători ai Secret Service din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti. Poliţiştii şi procurorii au efectuat, joi dimineaţă, 15 percheziţii în judeţele Constanţa, Brăila, Galaţi, Cluj şi Dolj pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în furturi de pe cardurile unor cetăţeni americani, prejudiciul fiind estimat la peste 100.000 de euro, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Toate persoanele găsite la locuinţele percheziţionate au fost conduse la sediul Direcţi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 7 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 5 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 4 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 12 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 5 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 8 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 13 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 7 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 5 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°