Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Va mai exista viață după Băsescu?

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 31 august 2012 ·

Nu, cu certitudine! Nu pentru că el ar fi oxigenul și pâinea acestei țări, ci pentru că după el nu va mai rămâne nimic respirabil. A secat și a otrăvit tot, a îmbuteliat aerul democrației și l-a vândut, ne-a confiscat încrederea în noi înșine, a construit, într-o familie compusă din două persoane, un dușman înverșunat al celuilalt. Ne-a lăsat orfani de șansa de a ne mândri că am revenit în comunitatea europeană și transatlantică, devenite soacră otrăvită și mașteră.

Unde sunt doi greci, aflasem în tinerețe, cu prilejul unei reconstituiri, cu pasul, a fostei Elade, sunt trei partide politice. Numai gura e de ei, zice noua mea cunoștință, fost jandarm, azi asociat al surorii sale care și-a deschis magazin în Nicosia. Trăiește de câțiva ani în Cipru. Tăifăsuim pe plajă, în dreptul unui hotel din Larnaca, în timp ce copiii se joacă în nisip. Nevasta lui, care stă în Colentina, e subțire ca un lujer. La fel cea mică. El e cât un urs. A fost jandarm cât era Băsescu primar general. Știe multe lucruri, nimerindu-se mereu în apropierea bossului, mai ales noaptea, când – venit direct de la crâșmă – primarul acorda audiențe. Oamenii credeau că-i ajută. Nu ajuta pe nimeni. Preferă să nu vorbească despre aceste lucruri. Zice doar că Băsescu înjura și-și băga într-una, ceea ce, zice el, facem mulți dintre noi. Oricum nu punea nici-un prețpe nimeni. Ciprioții, zice el, întorcându-se la subiectul de la care-l deturnasem, sunt niște greci care au trăit până nu demult sub englezi. De la statutul lor de colonie britanică n-a rămas decât volanul pe dreapta al mașinilor. În rest, nimic. M-am nimerit în Grecia, spun eu, când au intrat turcii în Cipru și a luat naștere Ciprul de Nord. Ei bine, grecii strigau în Atena că fiecare dintre ei omoară cu mâinile goale opt turci. N-a prea fost așa. Am fost acum câțiva ani și în Ciprul de Nord, unde am petrecut o săptămână minunat

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aderarea la Schengen pentru România și Bulgaria este aproape garantată | Presa germană

Libertatea acum 49 minute
Miniștrii de interne ai Austriei, României, Bulgariei și Ungariei au convenit, vineri, la Budapesta, asupra unui nou pachet privind protecția frontierei, pentru a stabili cursul de aderare a celor două țări balcanice la Schengen, relatează Die Press

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 3 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Iniţiator al constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş a primit interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean

G4Media acum 55 minute
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, afirmă că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani. Pătraş, care este şi vicepreşedinte al Centrulu

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 5 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 2 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Ciolacu, despre Nordis: Ciucă să-şi dea dânsul demisia. Niciodată nu am călătorit pe banii altcuiva

Mediafax acum 2 ore
„Domnul Ciucă să-şi dea dânsul demisia... Eu vorbesc aici şi vorbim de bani privaţi. Nu vorbim de altceva. Vorbim de decizii pe care le-am luat eu în viaţă. Unele le-am luat bune, unele rele. Toate plăţile sunt făcute legal, ori prin ordin de plată,

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 3 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 7 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 5 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 4 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/14°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/1°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°