Ceva din felul de a fi, sincer, rudimentar şi icnit, al poeziei înseşi răzbate şi în principiul de construcţie al acestei antologii de autor. Lanţul conţine două sute şaizeci de poeme (câte douăzeci din fiecare volum, nici mai mult, nici mai puţin), cărora li se adaugă un intro alcătuit din alte zece poeme, majoritatea extrase din Caietele debutanţilor pe anii 1977 şi 1978. Liviu Ioan Stoiciu procedează otova. Primul poem dă şi titlul întregului raport de etapă:
„lanţul din sângele meu (la/ icoană) în dreptul/ gâtului mă strânge rău şi eu îmi/ stau, tot stau ca boul (cu coarne în/ formă de liră) şi nu mă eliberez (nici tu nici/ el...): deschid la teleenciclopedie, masca de aur a/ lui tutankhamon, la/ expoziţie, păzită, mamă-mamă: vedere din/ faţă, deschid radioul, faraonul, vorbeşte chiar/ el (reconstituire după/ natură), deschid/ ziarul, impresii din/ sală/ unde e în centrul atenţiei ă.... citez, «această/ fantastică descoperire a/ antichităţii...», aplauze, în/ paranteză, deschid/ gura... nu, nu o deschid... decorul: petale de lotus/ albastru... de jur/ împrejur nimic pe ce să/ te sprijini, cerul, gol, cu/ sfârleze, jucărele, pitici/ dansatori, crocodili de lemn cu botul/ articulat.../ CE?.../ pardon: «lanţul din sângele meu (la/ icoană) în dreptul gâtului NU mă strânge rău»... (nici/ pomeneală...), corectez... la spatele/ meu, întins pe/ perne (cu franjuri) în/ sicriu, OCHIUL/ CRITIC... ochiul critic, ehe...” (pp. 7-8).
Nu-i vorbă, poemul este, într-o anumită măsură (şi numai într-o anumită măsură), unul inaugural. Publicat într-o revistă din ţară, el a fost citit de Virgil Ierunca la Radio Europa Liberă (1981), ceea ce a atras atenţia asupra lui Stoiciu, căruia i s-a deschis, neîntârziat, dosar de urmărire informativă. De pildă, la 13 decembrie 1982, putem citi în Cartea Albă a Securităţii (1996), acesta era deja demult pus sub lupă. Confor
