Dacă veţi consulta sursele de informare moderne, o să constataţi că marele logofăt Costache Conachi este catalogat „scriitor român“. O abordare pe cât de nouă, pe atât de interesantă pentru unul dintre cei mai importanţi şi bogaţi boieri moldoveni trăitori la mijlocul veacului al XIX-lea. Poate mare boier şi mare proprietar ar fi mai potrivit, bineînţeles, fără a omite talentul cu care îşi cânta dragostea faţă de Zulnia: „Cine-o iubit pe Zulnia, a iubi alta nu poate“. Ajuns la vârsta când patima dragostei se mai domoleşte, Costache Conachi, retras la Ţigăneşti după îndeplinirea unor importante funcţii administrative în Moldova, caută o modalitate prin care să răsplătească efortul celor care l-au servit o viaţă. Cum altfel decât prin înfiinţarea unor spitale, aşezăminte ce aveau să aline suferinţa celor mulţi şi săraci: „Dorinţă avănd di a lăsa spre pomenire neamului Conăchescu şi spre recunoştinţă cătră lăcuitorii di pe moşiile meli doî vecinice aşăzămănturi doctoriceşti, unul în satul Ţăgăneşti pe apa Bârladului în ţănutul Tecuciului şi altul în tărguşorul Nămoloasa pi apa Săretului în ţănutul Putnii…“. Documentul din care am citat, identificat în dosarele Arhivei Naţionale Bucureşti (fond Achiziţii Noi, CCXL/12), confirmă interesul lui Conachi faţă de actul medical, în special cel desfăşurat în mediul rural. Actul este semnat de Costache Conachi, dar scris de un grămătic aflat la „curtea“ de la Ţigăneşti. În acest document, Conachi „schiţează“ un proiect prin care vrea să facă la Ţigăneşti şi Nămoloasa două spitale şi două spiţării. Pentru a duce planul la bun sfârşit, Conachi apelează la „prietinul şi doctorul domnul Cihac ca să-mi găsască în Germania sau în Austriea doi doctori cari osăbit de diplomile ce vor ave di doctorat de hirurgi practici şi de ma Publicitate muşi“. Tot dr. Iacob Cihac, preşedintele Societăţii medicilor naturalişti şi autorul primu