Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungureanu comite o GREŞEALĂ URIAŞĂ dacă primeşte transfugi din PDL, spune Iulian Urban

Publicat in Romania Libera, vineri 31 august 2012 ·

Senatorul independent afiliat PDL, Iulian Urban, crede că M.R. Ungureanu "comite o eroare uriaşă" în cazul în care primeşte în viitorul partid "transfugi din alte partide, inclusiv PDL", scrie Mediafax.

"Eu sunt cunoscut pentru faptul că spun lucrurile direct, pe nume, fără ocolişuri. Văd, fără să dau nume pentru că este treaba lui MRU, că au început să apară anunţuri de parlamentari PDL care trec la partidul lui", scrie Urban pe pagina sa de socializare.

"Sincer, la ce hazna politică este acum în această ţară, romanii se aşteaptă cu adevărat la ceva nou. Nu la o Marie cu altă pălărie. Cred că MRU comite o eroare uriaşă şi înşeală grav aşteptările romanilor care muncesc şi plătesc taxe adică a celor care contează cu adevărat dacă vrei să schimbi ceva în ţară, dacă va primi transfugi din alte partide inclusiv PDL", mai explică el.

Urban este de părere că "partidul lui MRU ori se naşte de la zero, cu figuri noi, necompromise sau care nu au avut până acum tangenţă cu politica, ori va sfârşi prin a fi asimilat mizeriei politice actuale în care se scaldă toate partidele politice şi toată scena politică românească".

Ştefan Pirpiliu a susţinut într-un comunicat de presă trimis joi că a demisionat din PDL, iar în perioada imediat următoare va anunţa despre construcţia politică în care urmează să activeze. Mai multe publicaţii au scris miercuri că fostul preşedinte al PDL Sector 5, Ştefan Pirpiliu, dar şi deputatul Dănuţ Liga, ar fi demisionat pentru a se înscrie în partidul lui Mihai Răzvan Ungureanu, care va fi Forţa Civică.

"O zic că să nu spună cineva că nu am avut acest punct de vedere, mai ales că am văzut ce a însemnat la PDL acceptarea după 2008 a tot felul de dubioşi de la PSD sau PNL - autodistrugerea şi implozia din 2011-2012!", mai susţine senatorul pe pagina sa de socializare.

"Românul care munceşte, care este sătul de nesimţiţi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 49 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 33 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

George Simion își depune astăzi candidatura la alegerile prezidențiale. „Depășim 600.000 de semnături”

HotNews acum 16 minute
Liderul AUR George Simion își depune astăzi dosarul pentru înscrierea la alegerile prezidențiale din luna mai. El va susține un discurs și o conferință de presă după depunerea candidaturii, dar nu la sediul BEC, a anunțat vineri dimineață partidul.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 29 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 49 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

INS: Câştigul salarial mediu net în ianuarie 2025 a scăzut cu 5,6%, la 5.328 lei, faţă de luna decembrie 2024

News.ro acum 36 minute
Câştigul salarial mediu net a fost 5.328 lei, în ianuarie 2025, în scădere cu 317 lei (-5,6%) faţă de luna decembrie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În luna ianuarie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°