Pe Argeş în jos,/ Într-un loc frumos...

În ţinutul legendar al Muscelului, plin de bise­rici şi mânăstiri ridicate din poruncă dom­neas­că, de meşteri mari, Mâ­năstirea Aninoasa are un destin special. Clădită ca preţ al unei vieţi salvate de pe butucul călăului, înfru­mu­seţată din preaplinul su­fle­tesc al unui zugrav de geniu, sfân­tul lăcaş a tre­cut prin vremuri de cum­plită restrişte. Jefuită şi în­chisă la ordinul lui Cuza Vodă, pângărită de jandar­mii interbelici şi ceapiştii comunişti, Aninoasa a re­născut din cenuşa istoriei, iar maicile care vieţuiesc în ea spun că este o mi­nune a Sfân­tului Ni­colae. Dar nu e singurul miracol de la Aninoasa.

Cerul din sticla ferestrelor

Munţii se deschid în semicerc, ca o coadă de păun, etalând în­treaga pa­letă de culori a verii.

Biserica mănăstirii Pleoa­pa se strânge peste ochi de-atâta strălucire şi numai după o vreme te lasă să vezi, printr-o des­chizătură subţire, locul ace­la, înconjurat de albas­tru, roşu, gal­ben şi verde, mai ales verde, în toa­te nuanţele. Văzut aşa, prin deschizăturile zgârcite ale pleoapelor, satul Aninoa­sa pare un loc ireal, o icoa­­­nă a unei lumi dispă­rute. Mai întâi privirea se opreşte pe casele scufun­date în um­bra grădinilor, aşezate rân­duri, rânduri de-a lungul străzii, pre­cum curtenii di­na­­intea îm­­păratului; se­me­ţe, cu ceardacuri de lemn co­co­ţate pe temelii înal­te de piatră, cu ferestre largi, care par a cuprinde întreg cerul în sticla lor; case mândre, gos­­podăreşti, ce vor­besc despre oamenii acestor lo­curi: mândri, curajoşi şi bogaţi. Aşa au înfruntat vea­curile şi capriciile istoriei, aşa sunt şi azi.

Raiul cu flori

Mânăstirea Aninoasa se află în mijlocul aşezării. Ziduri uriaşe sprijină cerul. Jur-împrejurul lor, un cocon de linişte. Le dai ocol şi liniştea se înfă­şoa­ră pe tine precum un caier.