În secolul nouăsprezece şi în prima jumătate a secolului douăzeci, în critica literară românească nu s-a afirmat nicio femeie. Despre unele se ştia că au spirit critic şi bun-gust (Jeni Acterian, de exemplu), dar – fiind vorba de un domeniu al autorităţii – n-au fost lăsate (fie şi prin faptul că n-au fost încurajate) să devină instanţe ale judecăţii de valoare.

După război, situaţia nu s-a schimbat semnificativ, deşi demagogia egalităţii în drepturi a adus temporar în primplan şi câteva femei-critic literar. Ele nu sunt luate în considerare atunci când se fac tablouri de ansamblu ale epocii. Vorbind de faimoasa echipă de critici literari de la România literară, îi avem în vedere pe Nicolae Manolescu, Lucian Raicu, Valeriu Cristea, Eugen Simion, Gabriel Dimisianu, Mircea Iorgulescu (nu şi pe Dana Dumitriu sau Magdalena Bedrosian). La fel dacă evocăm cea mai fastă perioadă din noua serie a revistei „Convorbiri literare” din Iaşi, îi amintim exclusiv pe criticii Alexandru Dobrescu, Daniel Dimitriu, Constantin Pricop şi Val Condurache.

În ultimii douăzeci şi doi de ani, în atmosfera de frenezie (dar şi de spaimă) creată de libertate, femeile au rămas nesupravegheate, una dintre consecinţe fiind apariţia unor autoare de eseuri şi de cronici literare de o valoare excepţională. Noi, bărbaţii, trebuie să fim mai atenţi, fiindcă dacă le lăsăm să se manifeste fără nicio inhibiţie riscăm să pierdem monopolul asupra criticii literare. Iar dacă totuşi nu le putem opri ascensiunea, măcar să fim noi aceia care le aşezăm pe cap coroniţa de premiante, ca să ne ţină minte toată viaţă ca pe nişte zei tutelari.

*

În 2009 a debutat cu o carte originală şi bine scrisă Andreea Răsuceanu, absolventă a Facultăţii de Litere din Bucureşti şi colaboratoare la reviste ca Viaţa Românească, „Observator cultural”, Idei în dialog, „Timpul”, „Familia”, „Adevărul li