Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liga a II-a începe direct cu haos! Incertitudinea şi criza domină debutul de sezon. VEZI programul complet

Publicat in Pro Sport, vineri 31 august 2012 ·

Callatis, Astra II, FC Timişoara şi FC Olt au abandonat competiţia

Mioveniul a fost "iertată" de o penalizare de 13 puncte

Mâine se dă startul în noul sezon al Ligii a II-a, eşalon care din această vară a intrat într-o criză profundă din cauza problemelor economice, dar şi a schimbărilor politice survenite după alegerile locale cu efect direct asupra existenţei multor cluburi. S-a ajuns ca peste 15% din echipe să abandoneze competiţia, iar încă pe atâtea au mari şanse de a nu prinde finalul turului.

Înscriere cu repetiţie şi două abandonuri!

Noul sezon competiţional ar fi trebuit să constituie o etapă de trecere spre două serii de 14 începând din vara anului următor. Însă pe 15 iulie, la termenul limită de înscriere, o bună parte din echipe nu au trimis cererea corespunzătoare la Federaţie. S-au mai acordat încă 15 zile de graţie, după care s-a tras linie şi au apărut două absenţe. Una motivată, FC Olt, care urma să-şi unească forţele cu Alro pentru a forma o singură echipă a Slatinei. A doua, anticipată de mulţi, Astra II Giurgiu, satelitul lăsat de izbelişte de echipa mamă din Ploieşti.

Timişoara nu e Timişoara, iar Alro nu e Alro

Ţintarul din 10 august a adus astfel pe hârtie două serii de câte 15 echipe, dar şi multe semne de întrebare. Buftea şi Callatis erau la acea oră în prag de desfiinţare, FCM Bacău îşi cedase majoritatea jucătorilor la Botoşani, iar Chindia avea serioase pro­bleme financiare. În seria a II-a, am avut de a face cu un paradox. Alro şi FC Timişoara apăreau în ţintar, dar nu erau echipele care urmau să joace în campionat. Primii urmau să îşi schimbe numele în FC Olt, iar Timişoara lui Iancu nu mai exista practic, pe Bega urmând a veni ACS Recaş!

Duel cu desfiinţarea: Buftea OK, Callatis KO

Haosul la acest nivel a fost la un pas de a determi

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Îmbrânceli cu jandarmii la protestul susținătorilor lui Calin Georgescu din Piața Victoriei. Asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit

Adevarul acum o ora
Au apărut primele tensiuni la protestul „Ieșiți din casă, dacă vă pasă”, organizat duminică în fața Guvernului. Unii participanți au blocat carosabilul, s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit.

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Mediafax acum 23 minute
Medicii au declarat că cel puțin 30 de persoane au fost ucise în timp ce așteptau ajutoare, pe măsură ce foametea în zonă se agravează. Ordinul militar de evacuare, care ar putea semnala un atac iminent asupra cartierelor din Deir al-Balah, a alarma

SUA construieşte tabere de corturi pentru migranţi, după o finanţare de 45 de miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Agenţia pentru Imigraţie şi Vamă a SUA (ICE) se grăbeşte să ridice tabere de corturi pentru migranţi la nivel naţional, după ce a primit o finanţare suplimentară de 45 de miliarde de dolari, scopul fiind extinderea capacităţii de detenţie de la 40.0

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 2 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 5 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Video „Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit după 20 de ani. A stat în comă în urma unui accident rutier

Adevarul acum 5 ore
„Prințul adormit” Al-Waleed bin Khalid Al-Saud din Arabia Saudită, care a petrecut mai bine de două decenii în comă după un accident de mașină petrecut la Londra, a murit la vârsta de 36 de ani, scrie duminică, 20 iulie, The New York Post.

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Ultima zi de EC 2025 vine cu surprize boombastice și primele abonamente pentru EC 2026

NapocaNews acum 24 minute
Duminică, ultima zi a festivalului Electric Castle 2025 de la Bonțida se trăiește intens și până la ultima secundă. Festivalierii ar mai avea nevoie de cel puțin o săptămână să consume toată energia primită în show-ul lui Yungblud, ce poate fi decla

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°