Chiar cu o zi înainte de campania electorală, consilierii locali (majoritari PDL la acea vreme) au decis să acorde gratuitate pentru elevii braşoveni pe două linii de transport în comun aparţinând RAT Braşov.
Poiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi, numai că, fiind vizibil un proiect electoral populist – ca de altfel şi cel de acordare de tichete gratuite pentru pensionarii cu venituri până în 800 de lei aprobat în aceeaşi şedinţă – niciun ales local nu a ridicat la acea vreme problema finanţării necesare acordării acestei facilităţi.
Acum, când mai sunt doar zece zile până la începerea anului şcolar, conducerea RAT Braşov a început să se dea de ceasul morţii că acordarea acestei gratuităţi pentru elevi ar afecta bugetul regiei şi, implicit ar bloca activitatea RAT, de aceea a solicitat CL Braşov amânarea punerii în practică a acestei hotărâri. Totodată, conducerea RAT s-a mai plâns şi cu privire la faptul că nu are o evidenţă a elevilor care ar urma să beneficieze de această facilitate, deci, de fapt, nici nu ştie cam cât i-ar costa gratuitatea.
Viceprimarul Răzvan Popa a precizat că aleşii locali vor căuta totuşi, o sursă de finanţare, iar săptămâna viitoare reprezentanţii Primăriei se vor întâlni cu cei ai RAT şi ai IŞJ pentru a centraliza toate datele, astfel ca din 10 septembrie elevii braşoveni să beneficieze de gratuitate pe RAT.
Chiar cu o zi înainte de campania electorală, consilierii locali (majoritari PDL la acea vreme) au decis să acorde gratuitate pentru elevii braşoveni pe două linii de transport în comun aparţinând RAT Braşov.
Poiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi, numai că, fiind vizibil un proiect electoral populist – ca de altfel şi cel de acordare de tichete gratuite pentru pensionarii cu venituri până în 800 de lei aprobat în aceeaşi şedinţă – niciun ales local nu a ridicat la acea vreme problema f