Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paris Hilton apare într-un videoclip al unui cântăreţ coreean

Publicat in Jurnalul, vineri 31 august 2012 ·

Starleta americană Paris Hilton a primit propunerea de a apărea într-un videoclip muzical al cântăreţului coreean Kim Jang Hoon. Ea a fost aleasă datorită notorietăţii de care se bucură în Coreea, scrie Mediafax.

Paris Hilton a primit un milion de dolari pentru două zile cât a filmat pentru videoclip. O parte a filmărilor a avut loc în Malibu, unde Paris Hilton a fost văzută purtând un costum de baie şi tocuri înalte.

"Am avut în vedere o serie de staruri de la Hollywood pentru noul videoclip muzical al lui Kim, printre care Jessica Alba, Scarlett Johansson şi Paris Hilton", a declarat agenţia artistului Kim Jang Hoon. Potrivit agenţiei, a fost aleasă Paris Hilton datorită notorietăţii de care se bucură aceasta în Coreea.

La rândul său, Paris Hilton a postat pe contul său de Twitter fotografii cu ea şi cu Kim. "Iubesc aceste poze cu mine şi Kim Jang Hoon. Este un tip foarte drăguţ şi amuzant. Am petrecut momente minunate la filmările cu el!", a scris Paris.

Videoclipul, care a fost filmat în tehnica 3D, va fi lansat pe 4 octombrie.

Paris Hilton, în vârstă de 31 de ani, este strănepoata fondatorului imperiului Hilton, Conrad Hilton. În ultimii 10 ani, Paris Hilton rareori a lipsit din tabloidele din întreaga lume.

Între 2003 şi 2007, Paris a participat, alături de cea mai bună prietenă a ei din acea perioadă, Nicole Richie, la reality-show-ul "The Simple Life", iar în 2008 a fost protagonista unui format TV similar, în care îşi căuta o nouă prietenă.

În 2007, starleta a petrecut trei săptămâni în închisoare pentru că a încălcat termenii impuşi în perioada de libertate condiţionată, după un accident rutier, iar în 2010 a fost condamnată pentru posesie de droguri.

Între timp, ea a lansat mai multe colecţii vestimentare internaţionale, un parfum şi o linie de pantofi.

De as

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum 27 minute
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 3 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 20 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 3 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Armenia și Azerbaidjan au ajuns la un acord de pace

Ziua Constanta acum 3 ore
Armenia și Azerbaidjan au anunțat finalizarea unui acord de pace, Ministerul armean de Externe confirmând o declarație a șefului diplomației azere Jeyhun Bayramov, care a afirmat că Armenia a acceptat propunerile Azerbaidjanului cu privire la două a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Ucraina ordonă evacuarea a opt localităţi în regiunea Sumî, situate în apropierea frontierei cu regiunea rusă Kursk

News.ro acum o ora
Ucraina a ordonat joi evacuarea a opt localităţi situate în apropiere de frontiera cu regiunea rusă Kursk, relatează AFP. ”Din cauza agravării sutuaţiei operaţionale în regiune şi a bombardamentelor constante, s-a hotărât azi (joi) (...) să se proce

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°