Orient Express, cel mai vestit tren din Europa, va sosi luni la ora 14.20, în Bucureşti - Gara de Nord, se transmite într-un comunicat de presă.
Celebrul tren parcurge o dată pe an ruta Paris - Istanbul, readucând în memorie traseul celui mai cunoscut tren european care pornea cu mai bine de 125 de ani în urmă, de pe peronul Gării de Est din Paris, spre îndepărtatul Istanbul.
Trenul este compus din vagoane selecte, confortabile şi luxoase şi reprezintă o legendă fascinantă, plină de mister, care traversează istoria culturii şi civilizaţiei Europei unite.
În acest an, trenul tranzitează România în perioada 2 - 10 septembrie, oprind luni dimineaţa, la Sinaia, unde pasagerii vor putea vizita castelul Peleş şi alte obiective turistice ale oraşului, iar luni după-amiaza va ajunge în București. Marţi, dimineaţă îşi va continua călătoria spre Istanbul. Următoarea oprire va fi Varna, în Bulgaria.
Orient Express se întoarce de la Istanbul la data de 8 septembrie, sosind în Bucureşti Nord la ora 14.00. Trenul îşi va relua călătoria, spre Budapesta în data de 9 septembrie având o oprire turistică de aproximativ 5 ore în Sinaia.
Orient Express circulă pe ruta Paris - Istambul dus-întors şi străbate oraşele Viena, Budapesta, Sinaia, Bucureşti, Varna, Istanbul.
F. A. Orient Express, cel mai vestit tren din Europa, va sosi luni la ora 14.20, în Bucureşti - Gara de Nord, se transmite într-un comunicat de presă.

În ace