Volumul tranzacţiilor de extindere a spaţiilor pe care companiile le folosesc drept sedii în Bucureşti s-a dublat în primul semestru faţă de aceeaşi perioadă din 2010, până la peste 14.000 de metri pătraţi, estimează compania imobiliară Esop Consulting.
Tranzacţiile prin care companiile au decis să-şi extindă sediile au reprezentat în primele şase luni circa 15% din totalul tranzacţiilor de pe piaţa de birouri, iar cele mai multe firme care şi-au extins spaţiile activează în IT&C.
"Extinderile de sedii, chiar şi în cadrul locaţiilor curente ale companiilor, reprezintă un indicator de însănătoşire a mediului de business, de reluare a anumitor planuri de expansiune şi de revenire la o anumită normalitate, după mai mult de trei ani de îngheţare a oricăror astfel de iniţiative", a spus Alexandru Petrescu, manager al Esop Consulting.