Continuăm, şi în acest număr, parcurgerea proiectului de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România, aflat în dezbatere publică până la începutul lunii septembrie. Invităm, totodată, cititorii să contribuie la dezbaterea proiectului legislativ iniţiat de dr. Vasile Cepoi, ministrul sănătăţii, conştienţi fiind că după atâtea reforme ratate, nu mai este loc pentru încă un eşec.

Sistemul asigurărilor de sănătate

Poate că modificarea cea mai importantă din proiectul de reformă în sănătate, cu implicaţii la toate nivelurile sistemului sau chiar în afara acestuia, nu toate anticipabile la acest moment, în absenţa unui proiect-pilot, o constituie redefinirea sistemului asigurărilor de sănătate. Nu ne-am propus, în acest cadru, să dezbatem principial nevoia de a dezetatiza sistemul deja existent, aceasta fiind, desigur, o decizie politică, dar găsim necesară o prezentare a principalelor prevederi pe care proiectul Cepoi le propune. Pentru început, acest titlu al proiectului defineşte (art. 136) patru tipuri de pachete de servicii de sănătate, astfel: • pachetul minimal de servicii de sănătate (PMSS) – finanţate de la bugetul de stat prin bugetul MS (inclusiv serviciile acordate în cazul urgenţelor prespitaliceşti şi a urgenţelor medico-chirurgicale) • pachetul de servicii de sănătate de bază (PSSB) – se acordă persoanelor asigurate • pachetul social de servicii de sănătate (PSSS) – se acordă asiguraţilor cu venituri mici şi persoanelor asistate social, pentru servicii de sănătate cu risc funcţional/vital altele decât cele din PSSB • serviciile de sănătate facultative (SSF). Principiile pe care ar trebui să fie construit sistemul de asigurări obligatorii de sănătate sunt: • solidaritate şi subsidiaritate • alegerea liberă şi informată de către asiguraţi atât a asiguratorului, cât şi a furnizorilor de servicii de s