Mesajul a fost trimis. Multumesc!

31 august – Ziua Limbii Române. Vezi unde se sărbătoreşte

Publicat in Ziua Veche, vineri 31 august 2012 ·

Institutul Cultural Român Mihai Eminescu, de la Chişinău, organizează o donaţie de carte pentru profesorii de limbă română şi de istorie la Căuşeni, pentru a marca Ziua Limbii Române în Republica Moldova.

De asemenea, pentru locuitorii sectorului Botanica din Chişinău este o sărbătoare dublă. La intersecţia Bulevardului Dacia, colţ cu Bulevardul Cuza Vodă, va fi inaugurat bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Lucrarea este o donaţie a Consiliului Judeţean Prahova. Potrivit pretorului sectorului Botanica, Vladimir Guriţenco, bustul deja a fost instalat, iar joi se făceau ultimele lucrări de amenajare. „ Locul este potrivit şi credem că şi bustul o să se privească bine”, a spus pretorul.

Bustul este realizat de sculptorul român Constantin Ionescu şi costă zece mii de euro. Are o înălţime de un metru, iar la bază – 43×52 centimetri. Este confecţionat la comanda Societăţii cultural-istorice „Mihai Viteazul” şi a Fundaţiei „Constantin Stere”.

Manifestările culturale din 31 august, dedicate Sărbătorii Naţionale “Limba Noastră cea Română”, vor începe la Chişinău la ora 9.00 şi se vor încheia la ora 24.00, anunţă Moldpres. La ora 9.00, la Academia de Ştiinţe a Moldovei va avea loc o şedinţă solemnă a Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare, dedicată acestei sărbători.

Cu începere de la ora 10.00, vor fi depuse flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt din centrul capitalei, precum şi pe Aleea Clasicilor Literaturii Române. De la ora 10.15, în Grădina publică “Ştefan cel Mare şi Sfînt” vor avea loc discursuri, alocuţiuni, recitaluri de muzică şi poezie. Vor participa oaspeţi din România şi Ucraina, precum şi scriitori, profesori, studenţi.

“În Ţara lui Guguţă” este genericul unui spectacol, cu participarea scriitorului Spiridon Vangheli, care se va desfăşura cu începere de la ora 11.00, tot în Grădina publică “Ştefan cel Mare şi

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 50 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum o ora
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 58 minute
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 22 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum o ora
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum o ora
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum 2 ore
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°