Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omorul cu premeditare - la volan!

Publicat in Amos News, vineri 31 august 2012 ·

Prin luna Mai a acestui an, Senatul României a adoptat o propunere legislativă menită a face ordine în domeniul agresivităţii bahice la volan. Mai precis, Senatul a adoptat tacit, o propunere legislativă care prevede pedepsa cu închisoare de la 15 la 25 de ani în cazul celor depistaţi că au şofat după ce au consumat produse etilice, stupefiante, etnobotanice şi, pe acest fond, au comis un accident rutier finalizat cu victime.

Pedeapsa este asemănătoare cu cea pentru săvârşirea infracţiunii de omor cu premeditare. Iniţiatorul, deputatul independent Tudor Ciuhodaru, propune pedepsirea cu închisoare de la 15 la 25 de ani a persoanelor cu alcoolemie în sânge de peste 0,80 g/l sau a celor aflate sub influenţa narcoticelor sau etnobotanicelor. El prevede aceeaşi pedeapsă (închisoarea de la 15 la 25 de ani) pentru cei care deşi nu au permis de conducere, circulă pe drumurile publice şi produc accidente grave. Ciuhodaru menţiona, în expunerea de motive, că "această măsură este necesară întrucât conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice este de natură să pună în pericol viaţa şi integritatea fizică a altor persoane, atât în calitate de participanţi la trafic, cât şi pietoni". Ce s-a făcut, mai departe, cum s-a finalizat sau dacă s-a reuşit finalizarea acestei iniţiative legislative, deocamdată tăcere deplină şi nici un comentariu. Cei dintâi care ar fi trebuit să susţină cu acribie propunerea ar fi trebuit să fie rutieriştii. Dacă lor li s-a pus pumnul în gură, cum se mai întâmplă, atunci presa şi presarii ar fi trebuit să insiste, să nu lase ca acest subiect să moară în sertarele Senatului ca atâtea alte propuneri legislative. Apoi cred că şi Asociaţia Victimelor Accidentelor Rutiere ar fi trebuit să se zbată şi să ceară o soluţie pozitivă a acestei propuneri! Este clar că ideea de bază, logic argumentată de dr. Ciuhodaru are în vedere diferenţierea netă înt

Articolul in Amos News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie într-un bloc din Tâgu Jiu, din cauza unei acumulări de gaze. O femeie de 77 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corpului / Mai multe apartamente au fost afectate

News.ro acum 17 minute
O femeie de 77 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corpului şi mai multe apartamente şi autoturisme au fost afectate în urma unei explozii produse sâmbătă dimineaţă, la parterul unui bloc din Târgu Jiu, din cauza unei acumulări

Atacuri cu drone ucrainene în mai multe regiuni din Rusia, în noaptea de vineri spre sâmbătă

News.ro acum 2 ore
Dronele ucrainene au efectuat mai multe atacuri în interiorul Rusiei în noaptea de vineri spre sâmbătă, inclusiv asupra unei infrastructuri de stocare a combustibilului din regiunea Oriol, din centrul Rusiei, provocând un incendiu şi spargerea geamu

BBC depune plângere la Apple în legătură cu ştiri false generate de AI şi care îi sunt atribuite

News.ro acum 2 ore
BBC a anunţat că a depus o plângere la gigantul american Apple în legătură cu ştiri false generate de inteligenţa artificială (AI), distribuite pe iPhone-uri şi care i-au fost atribuite în mod incorect, conform The Guardian. Apple Intelligence, un s

Echipa de tranziţie a lui Trump recomandă eliminarea cerinţei de raportare a accidentelor auto, contestată de Tesla

News.ro acum 3 ore
Echipa de tranziţie a lui Trump doreşte ca administraţia care urmează să renunţe la solicitarea de raportare a accidentelor auto, căreia i s-a opus compania Tesla (TSLA.O) a lui Elon Musk, potrivit unui document consultat de Reuters. Această măsură

Războiul din Ucraina, ziua 1025. Drone ucrainene lovesc o zonă de depozitare a combustibilului din centrul Rusiei

Mediafax acum 3 ore
Drone ucrainene au atacat o instalaţie de infrastructură care depozitează combustibil în regiunea Oryol din centrul Rusiei, provocând un incendiu şi spărgând ferestrele unor case, a declarat guvernatorul regional Andrei Klychkov sâmbătă dimineaţă, p

Refugiții sirieni ”bine integrați” rămân ”bineveniți” în Germania, susține cancelarul Scholz

Ziare.com acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz i-a asigurat vineri seara, 13 decembrie, pe refugiaţii sirieni "integraţi" în Germania că rămân "bineveniţi", în timp ce conservatorii şi extrema dreaptă cer întoarcerea în ţara lor de origine după îndepărtarea de la pu

Horoscop pentru sâmbătă, 14 decembrie 2024. Relațiile cu prietenii se vor schimba pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Finalul acestei saptamani iti poate aduce calatorii pe distante scurte la rude si prieteni apropiati. Prudenta la drum, indiferent ce mijloace de locomotie folosesti! Discutiile cu cei apropiati sunt tensionate si se pot relua teme mai vechi.

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 11 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Rebelii sirieni au plănuit un an complotul care a dus la căderea regimului Assad. Dezvăluiri făcute de șeful grupării HTS

HotNews acum 33 minute
Rebelii sirieni au început să planifice asaltul militar care a prăbușit regimului lui Bashar al-Assad în Siria în urmă cu un an, într-o operaţiune extrem de disciplinată în care a existat o coordonare strânsă între grupurile de opoziţie din întreaga

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 12 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Vremea

București
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

3°/9°
Iasi
acum

-3°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/7°
mar.

7°/12°
Constanta
acum

sâm.

0°/6°
dum.

3°/6°
lun.

2°/7°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

2°/7°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/4°
mar.

4°/11°
Feedback
Feedback