Angela Merkel, cancelarul german a fost primit ieri la Beijing de premierul chinez, Wen Jiabao, vizita în China, partener strategic al Germaniei, fiind centrată pe economie şi datoriile europene.
Sosită într-o vizită de două zile în China în fruntea unei importante delegaţii de şapte miniştri şi 20 de oameni de afaceri, Angela Merkel, cancelarul german a detaliat omologului său chinez politicile decise de Europa pentru a învinge criza datoriilor suverane şi a insistat pe „voinţa politică absolută" de consolidare a monedei unice europene. Cancelarul a încercat să calmeze „îngrijorarea" premierului chinez legată de zona euro, obţinând de la Wen Jiabao promisiunea că ţara sa va continua să investească. „Faptul că am ascultat-o, mi-a redat încrederea. Dar trebuie să spun că punerea în practică a acestor măsuri nu va fi un lung fluviu liniştit." În cadrul întrevederii de ieri, premierul chinez a declarat că, deşi ţara sa este îngrijorată de agravarea crizei în zona euro, „va continua să investească în Uniunea Europeană".
Criza datoriilor europene „a continuat recent să se agraveze, provocând puternice temeri în sânul comunităţii internaţionale şi, cinstit, şi eu sunt îngrijorat", a precizat Wen Jiabao. El a subliniat că există două preocupări principale -una, de a şti dacă Grecia va părăsi zona euro, apoi de a şti dacă Italia şi Spania vor lua măsuri complete de redresare.
Germania reprezintă aproape jumătate din exporturile europene spre China şi peste un sfert din exporturile chineze spre UE au ca destinaţie Germania.
European Council on Foreign Relations, un think thank, arată că China are nevoie de tehnologie şi Germania are nevoie de pieţe. Un exemplu, printre altele, China a devenit cea mai mare piaţă pentru Mercedes Classe S.
50 Airbus-uri
Angajamentul chinez s-a concretizat imediat prin semnarea unui megacontract de