Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia: 64 de taximetrişti, sancţionaţi după noi controale în zona Aeroportului Otopeni

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 1 septembrie 2012 ·

64 de taximetrişti au fost sancţionaţi contravenţional după noi controale efectuate vineri, timp de patru ore, în zona Aeroportului Otopeni, de către poliţiştii rutieri din cadrul IPJ Ilfov şi cei ai Serviciului de Poliţie Transporturi Aeriene, împreună cu specialişti de la Registrul Auto Român, informează Mediafax.

Citeşte şi CAZUL JAPONEZEI UCISE: 50 de taximetrişti, sancţionaţi în urma controalelor de la Aeroportul Otopeni

Între orele 11.00 şi 15.00, au fost controlate 122 de autoturisme, pe traseele dinspre şi către aeroport, precum şi în zonele de debarcare şi de preluare a pasagerilor, precizează Poliţia Română.

Potrivit sursei citate, poliţiştii au aplicat 64 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.740 lei, dintre care şapte la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, 56 pentru încălcarea prevederilor OUG195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi una la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încalcare a unor norme de convieţuire sociala, a ordinii şi liniştii publice. De asemenea, au fost reţinute 14 certificate de înmatriculare.

Citeşte şi Diplomaţii niponi, ieşire dură la adresa Guvernului. Ministrul Duşa a fugit imediat la aeroport, ca să vadă cu ochii lui taximetriştii piraţi

Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, potrivit Poliţiei Române.

În plus, autorităţile au decis ca aeroporturile şi gările mari să fie patrulate permanent de echipe mixte, formate din poliţişti şi jandarmi, care, alături de restul structurilor cu atribuţii de pază, vor supraveghea inclusiv activitatea taximetriştilor din zonă.

Măsurile vin la două săptămâni după ce o japoneză de 20 de ani a fost acostată în Aeroportul "Henri Coandă", urcată într-un taxi şi dusă până la marginea unei păduri din Corbeanca, unde a fost tâlhărită şi ucisă.

64 de taximetrişti au fost

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 12 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 4 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum o ora
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°