Cum spuneam şi în articolul precedent, în centrul ospăţului lui Trimalchio stă imitaţia de opulenţă aristocratică. Pe masă, sclavii nu încetează să aglomereze imense platouri cu toate felurile posibile de mâncare. La un moment dat, naratorul devine foarte precis în descriere, înfăţişând feluritele delicatese – „o gâscă grasă, înconjurată de peşti şi păsări de toate soiurile. «Prieteni –exclamă însă amfitrionul – aflaţi că fiecare lucruşor din cele de pe platoul ăsta este făcut de fapt din una şi aceeaşi substanţă». Cu perspicacitatea mea bine cunoscută, am şi ghicit natura acesteia, şi am spus, privind către Agamemnon, că, dinspre parte-mi, tare m-aş mira dacă nu ar fi toate din gunoi, sau măcar din noroi. Când eram la Saturnalii, la Roma, am văzut nişte false mâncăruri de-astea. N-am terminat însă bine de vorbit, când Trimalchio a explicat: «Câtă vreme sper să cresc mare – în ce priveşte avuţia, nu grăsimea – vă declar că toate astea sunt făcute de bucătarul meu doar din carne de porc. Nu se află meşter mai de soi ca ăsta. Numai ce-i porunceşti, şi ţi-a şi făcut un peşte din burtă, un porumbel din slănină, o puicuţă din piept şi o găină din jambonul de la spate. Şi de asta şi eu, cu isteţimea mea, i-am dat numele de Daedalus»”(Sat. 69). Antecedentele literare ale acestui pasaj care evocă feluri de mâncare în trompe l’oeil, ca să zic aşa, nu sunt puţine. Iată, de pildă, cum reproduce Athenaios un pasaj dintr-o operă a poetului Alexis:„Spiritualul Alexis ne serveşte un aperitiv demn de cei mai rafinaţi meseni: «Am ajuns neinvitat când ospăţul era în toi. Mi s-a turnat apă pe mâini. Un sclav a venit şi a aşezat în faţa noastră un platou: nu se aflau pe acesta nici brânzeturi, nici felurite soiuri de măsline, nici vreun fleac de mizilic rafinat care să ne încânte simţurile cu miresme bogate; dimpotrivă, ne-a pus dinainte o farfurie cu o aromă subtilă a tuturor anotimpur