Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veste incredibilă pentru fanii Beverly Hills

Publicat in Ora de Iasi, sâmbătă 1 septembrie 2012 ·

Actorii Jennie Garth şi Luke Perry – staruri ale serialului de succes “Beverly Hills 90210″ – s-au reunit pentru realizarea unui sitcom TV romantic, informează contactmusic.com.

Potrivit US Weekly, cei doi au petrecut mult timp împreună în ultima vreme, dar nu pentru că ar avea o relaţie, ci pentru că lucrează la un nou sitcom.

Potrivit unei surse apropiate proiectului, Jennie, în vârstă de 40 de ani, şi Luke, în vârstă de 45 de ani, lucrează la acest sitcom care va include episoade de o jumătate de oră. În prezent, producătorii şi scenariştii au întâlniri cu reprezentanţi ai unor posturi de televiziune pentru a vinde proiectul.

Jennie Garth s-a despărţit de soţul ei, Peter Facinelli, la începutul acestui an, după o căsătorie care a durat 11 ani.

În momentul în care a început să se întâlnească cu vechiul ei coleg de platou, Luke Perry, s-a speculat că cei doi au o relaţie.

“Beverly Hills, 90210″ a debutat pe 4 octombrie 1990 şi s-a încheiat pe 17 mai 2000, fiind difuzat pe postul de televiziune american Fox şi produs de Spelling Television, compania lui Aaron Spelling.

Serialul urmăreşte viaţa unui grup de adolescenţi din Beverly Hills, California. Actorii principali ai serialului, Jason Priestley, Shannen Doherty, Luke Perry, Jennie Garth, Tori Spelling, Ian Ziering şi Brian Austin Green au devenit ulterior idoli ai adolescenţilor americani.

Serialul a primit numeroase Young Artists Awards, un premiu Emmy, dar şi nominalizări la Globurile de Aur.

Sursa: realitatea.net

Actorii Jennie Garth şi Luke Perry – staruri ale serialului de succes “Beverly Hills 90210″ – s-au reunit pentru realizarea unui sitcom TV romantic, informează contactmusic.com.

Potrivit US Weekly, cei doi au petrecut mult timp împreună în ultima vreme, dar nu pentru că ar avea o relaţie, ci pentru că lucrează la un nou sitcom.

Potrivit unei s

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°