Spre uimirea unora si nedumerirea altora, anul bisericesc nu incepe odata cu anul civil la 1 ianuarie, ci la 1 septembrie. Acesta nu corespunde nici cu anul liturgic. De unde aceasta diferenta?
Ziua de 1 septembrie are o semnificatie deosebita pentru crestinii ortodocsi, fiind inceputul anului nou bisericesc.
Traditia Bisericii spune, printre altele, ca in aceasta zi ar fi inceput creatia lumii si ca, tot in aceasta zi, si-ar fi inceput activitatea misionara si Iisus Hristos.
De asemenea, tot in aceasta zi, apele potopului au scazut si corabia lui Noe s-a oprit pe Muntele Ararat si Moise ar fi coborat de pe Muntele Sinai cu Tablele Legii.
Dar exista deosebiri in privinta inceperii anului bisericesc si intre biserici.
Astfel, la Biserica Catolica, anul bisericesc incepe in duminica de Advent, adica cea mai apropiata duminica de 30 noiembrie, cu circa patru saptamani inainte de Praznicul Nasterea Domnului. Tot in aceasta zi, incepe si anul bisericesc la evrei.
Nu trebuie confundat anul bisericesc cu anul liturgic. Anul liturgic incepe in ziua Sarbatorii Pascale si cuprinde trei mari perioade: perioada Triodului (timpul prepascal) care tine zece saptamani, incepand cu Duminica Vamesului si a Fariseului pana la Duminica Pascala; perioada Penticostarului (timpul pascal) care tine opt saptamani, incepand cu Duminica Pascala si pana la Duminica Tuturor Sfintilor; perioada Octoihului (timpul postpascal) care acopera restul anului, fiind cea mai lunga perioada din anul liturgic.
Randuielile tipiconale prevad slujbe de rugaciuni de multumire pentru anul care a trecut si de cereri pentru cel care urmeaza.
In istoria omenirii au fost folosite mai multe feluri de calendare: lunare, solare sau lunaro-solare. Obiceiul calcularii anului eclezial, numit si Indiction ("Indiction" la romani