Puya a plecat de la botez pentru a susţine un recital pe scena unui club din Capitală.Dacă primei fetiţe i-a ales un nume ceva mai exotic, Melisa, celei de-a doua, Puya i-a pus Iuliana Alexandra, probabil legându-se de luna în care s-a născut, dar şi pentru că a botezat-o în ziua Sfântului Alexandru. Creştinarea micuţei a avut loc joi, la Biserica din Pipera, iar petrecerea s-a desfăşurat la un cunoscut restaurant din aceeaşi zonă. Pe când petrecerea era în toi, artistul a fost nevoit să-şi lase invitaţii cu soţia lui, Melinda, iar el a plecat într-un club din Capitală, unde a susţinut un recital. Dacă până acum prestaţia cântăreţului era una mult mai amplă, de această dată, organizatorii au înţeles sacrificiul făcut de Puya şi au acceptat ca acesta să stea pe scenă mai puţin de jumătate de oră. Imediat după recital, bărbatul a revenit la petrecere, unde trei formaţii de lăutări au întreţinut atmosfera. Dacă la botezul Melisei artistul a cântat manele alături de invitaţii lui, de această dată a preferat să fie ceva mai rezervat, socializând cu cei prezenţi. Familia Gărdescu, numele real al cântăreţului, a părăsit restaurantul undeva la ora cinci dimineaţa, cu toate că petrecerea nu se încheiase. Puya a plecat de la botez pentru a susţine un recital pe scena unui club din Capitală.Dacă primei fetiţe i-a ales un nume ceva mai exotic, Melisa, celei de-a doua, Puya i-a pus Iuliana Alexandra, probabil legându-se de luna în care s-a născut, dar şi pentru că a botezat-o în ziua Sfântului Alexandru. Creştinarea micuţei a avut loc joi, la Biserica din Pipera, iar petrecerea s-a desfăşurat la un cunoscut restaurant din aceeaşi zonă. Pe când petrecerea era în toi, artistul a fost nevoit să-şi lase invitaţii cu soţia lui, Melinda, iar el a plecat într-un club din Capitală, unde a susţinut un recital. Dacă până acum prestaţia cântăreţului era una mult mai amplă, de această dată,