Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: Ecaterina Andronescu, rănită uşor la mâna stângă, într-un accident rutier

Publicat in Adevarul, sâmbătă 1 septembrie 2012 ·

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a fost rănită uşor într-un accident de circulaţie produs în juru orei 15.40, pe o stradă din apropierea sediului Guvernului.

UPDATE 18.00 Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, pentru Mediafax, că se simte bine după accidentul în care a fost implicată sâmbătă, având doar arsuri la trei degete ca urmare a deschiderii airbag-ului, şi că taxiul care i-a lovit maşina pătrunsese în intersecţie pe culoarea roşie.

"Sunt bine, nu am mers la spital, sunt la minister acum. Am doar arsuri la trei degete de la o mână, ca urmare a deschiderii airbag-ului. M-am şi speriat puţin", a spus ministrul.

Andronescu a povestit că accidentul s-a produs după ce a intrat în intersecţia Luterană - Ştirbei Vodă, mergând spre sediul Ministerului Educaţiei, iar vinovat ar fi taximetristul.

"Eu am intrat în intersecţie pe verde. Taxiul venea din stânga, pe Ştirbei Vodă spre Ateneu, şi a trecut pe roşu, crezând probabil că se poate proteja, ca să spun aşa, în urma unui autobuz care, în intersecţie, a virat dreapta, pe verde intermitent", a explicat demnitarul.

UPDATE: Taximetristul neagă că el ar fi vinovat de producerea accidentului. Spune că nu avea viteză.

În taxi nu se afla niciun client.

UPDATE: La faţa locului a sosit şi ministrul Internelor şi Administraţiei, Mircea Duşa, care a spus că locuieşte în apropiere şi a venit imediat pentru a vedea în ce stare se află colega sa de partid.

Nici ea şi nici taximetristul nu au dorit să meargă la spital pentru a primi îngrijiri medicale suplimentare şi pentru investigaţii amănunţite.

Andronescu a fost lovită la mâna stângă, iar şoferul taxiului, la frunte.

UPDATE: Taxiul este răsturnat pe o parte, după cum arată primele imagini primite de la faţa locului.

Ecaterina Andornescu este rănită la mâna stângă şi este încă p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot a românilor, din oră în oră

Cancan acum 27 minute
Astăzi, 24 noiembrie 2024, cetățenii români sunt chemați la urne pentru a-și alege președintele care va conduce țara în următorii cinci ani. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 dimineața și vor rămâne deschise până la ora 21:00. Alegătorii p

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum 53 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum 31 minute
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 2 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

300.000 de români din diaspora au votat până duminică la ora 8.00

Mediafax acum 26 minute
Aproape 300.000 de români din diaspora au votat la primul tur al alegerilor prezidenţiale până duminică la ora 8.00. Datele arată o participare diversificată, cu prezenţe consistente în ţările europene cu mari comunităţi de români, dar şi o implicar

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°