Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul a stabilit data alegerilor parlamentare: Vom merge la vot in 9 decembrie

Publicat in Alba24, sâmbătă 1 septembrie 2012 ·

Guvernul a stabilit ca alegerile parlamentare vor avea loc in 9 decembrie,după ce, premierul Victor Ponta anunțase, cu câteva ore mai devreme, ca acestea vor fi organizate în data de 2 decembrie, din cauza opozitiei PDL.

“In urma unei discuții in ședinta de Guvern, s-a ajuns la concluzia ca 30 noiembrie este prima zi libera de Sf. Andrei, urmează 1 Decembrie, Ziua Natională, este posibil ca foarte multi cetățeni să plece către alte localități. Alte localitati inseamna chiar și in județul limitrof. Acei cetateni sunt obligați să voteze in circumscripția in care sunt arondași și pentru a nu fi aceasta incurcatură s-a optat pentru data de 9, duminica in care nu este nimic altceva, decat toata lumea acasa”, a precizat Andrei Zaharescu.

Acesta a precizat ca, in conditiile stabilirii datei de 9 decembrie pentru alegerile parlamentare, nu crede ca mai este valabilă solicitarea premierului de a se discuta cu PDL pentru stabilirea alegerilor in data de 25 noiembrie.

Ministrul de Interne declarase că există o constrângere constituţională privind data alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, iar scrutinul nu poate fi organizat mai devreme de luna decembrie. Este vorba despre faptul că actualul Parlament a fost validat pe 19 decembrie, iar Constituţia prevede că în momentul în care se organizează alegerile, preşedintele e obligat ca în 20 de zile să convoace Parlamentul în şedinţa de constituire, a explicat ministrul de Interne.

Membrii Camerei Deputaţilor şi cei ai Senatului au un mandat de patru ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea eventualului conflict.

Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult trei luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=118768

Guver

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 4 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 2 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Macron, primul lider european invitat în vizită de stat după Brexit, spune în Parlamentul de la Londra că Franţa şi Marea Britanie trebuie să protejeze ordinea mondială şi să pună capăt dependenţei de SUA şi China

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, în Parlamentul de la Londra, că Marea Britanie şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a contracara numeroasele ameninţări ce destabilizează lumea şi pentru a proteja Europa de „dependenţa excesi

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 6 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bărbat de 49 de ani, căzut de la etajul 3 al unui bloc din Timișoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost transportat de urgență la spital marți dimineața, după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil situat pe strada Mioriței din Timișoara, în Complexul Studențesc. Polițiștii Secției 2 Urbane au fost alertați în

Vremea

București
acum

27°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

27°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°