Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta se pune bine cu fiul lui "Dumnezeu"

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 1 septembrie 2012 · ·

Fata unui deputat PSD se mărită, la palat, cu fiul adoptiv al unui interlop celebru al anilor 90. Naşii de cununie, soţii Victor şi Daciana Ponta. Deşi Gorun s-a "pocăit", a predat ştafeta nepotului

Unul dintre primii interlopi din Vâlcea, Vasile Gorun, îşi însoară fiul adoptiv, un avocat stabilit în Bucureşti. Laurenţiu Gorun se căsătoreşte mâine cu Larisa Mocioalcă, fiica deputatului PSD Ion Mocioalcă. Până aici, nimic spectaculos. Naşii cuplului sunt soţii Daciana şi Victor Ponta, el premierul României, ea europarlamentar PSD. Nunta se va desfăşura la capela Palatului Ştirbei din Buftea, iar petrecerea va avea loc la Sala "Regina Maria" a aceluiaşi palat.

Laurenţiu Gorun susţine că nu are nicio legătură cu prietenii de fărădelegi ai tatălui său şi că este conştient că numele pe care-l poartă îi poate dăuna imaginii. Tatăl său a fost eliberat din puşcărie în iunie 2001, după ce a executat patru ani şi jumatate de închisoare. Supranumit "Vulturul" sau "Dumnezeu", a fost acuzat de trei infracţiuni de şantaj, două de tâlhărire şi lipsire de libertate, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. După aşa viaţă tumultoasă, fostul interlop pare să se fi pocăit. În urmă cu un an, el a cerut judecătoriei Râmnicu Vâlcea să fie reabilitat pentru toate "păcatele tinereţii". Pe 7 octombrie anul trecut, instanţa i-a acceptat cererea, în prezent temutul Vasile Gorun fiind o persoană onorabilă.

Fostul interlop a ameninţat, între 1992 şi 1996, nouă persoane, şantajându-le şi tâlhărindu- le. Aşa numitele taxe de protecţie şi "amenzi" cerute de la diferite personaje au condus la reţinerea acestuia. Când să fie prins, a aruncat un cockteil Molotov, rănind un poliţist. Tot atunci s-a pus sechestru pe mai multe bunuri: 19.620 de dolari, 4.300 de mărci germane, 170.00 de forinţi, 209 de obiecte din aur în greutate de 1.167 de grame, apartură electronică

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ruptură la vârful AUR: Claudiu Târziu anunță că se desparte „definitiv” de partid. „Sunt alungat din propria casă de către copiii mei”

HotNews acum 2 ore
Claudiu Târziu, cofondator al AUR și președinte al Consiliului Național de Conducere al partidului, a anunțat că pleacă din partid, în urma tensiunilor dintre el și George Simion. În urmă cu câteva zile, el susținea că a fost suspendat din formațiun

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum o ora
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Elena Lasconi: Faptul că am văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei reprezintă USR / Am văzut foarte mulţi looseri, colegi care îmi datorează locul în Parlament / Nu aştept recunoştinţă, pentru loialitate mi-am luat un câine

News.ro acum 5 ore
Elena Lasconi a ieşit, miercuri, într-o conferinţă de presă, după anunţul conducerii USR că îi retrage sprijinul pentru candidatura la alegerile prezidenţiale, ea afirmând că faptul că a văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei

AEP, hotărâre privind sediile celor 965 de secţii de votare din străinătate organizate pentru alegerile prezidenţiale din acest an/ Cât timp durează votarea în afara ţării, când începe şi când se încheie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a adoptat miercuri, 9 aprilie, hotărârea privind sediile celor 965 de secţii de votare din străinătate organizate pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Potrivit legii, votarea în străinătate se desfăşoa

CSM solicită o întâlnire de urgență cu liderii coaliției de guvernare pe tema pensiilor magistraților

Adevarul acum o ora
Conducerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cere o întâlnire de urgență cu liderii coaliției de guvernare pentru a discuta impactul propunerii legislative privind pensiile magistraților.

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 2 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Reacția MAE după ce Rusia a declarat indezirabili doi diplomați români: „O măsură neîntemeiată”

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe a afirmat că decizia autorităților ruse de a declara ca indezirabili doi diplomați români din ambasada de la Moscova este „neîntemeiată”, ținând seama că, anterior, România, a declarat „personae non gratae” doi diplomaț

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 2 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Ciolacu: O nouă mare fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german, furnizor pentru giganţii aeronauticii. Vor fabrica componente pentru aeronave de pasageri şi au ales România pentru poziţia strategică între Est şi Vest

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că o nouă mare fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german, furnizor pentru giganţii aeronauticii, care va fabrica componente pentru aeronave de pasageri, el precizând că au ales România

UPDATE - China ripostează cu mărirea tarifelor la 84% pentru mărfurile americane. Pieţele europene îşi adâncesc scăderea după anunţul Beijingului. Preţul petrolului scade sub 60 de dolari / Prima reacţie din SUA

News.ro acum 5 ore
Ministerul de Finanţe al Chinei a anunţat tarife suplimentare de 84% pentru toate bunurile importate din SUA, crescând de la 34 la sută cu cât erau taxate înainte, informează BBC. Anunţul vine în condiţiile în care Beijingul promisese că va riposta

Vremea

București
acum

mie.

1°/13°
joi

2°/13°
vin.

0°/12°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

mie.

-0°/6°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/6°
sâm.

3°/10°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

0°/6°
sâm.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/9°
joi

-0°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

5°/11°
Timisoara
acum

10°
mie.

-1°/12°
joi

-0°/11°
vin.

1°/16°
sâm.

8°/15°