Eşecul la referendum şi pretenţia lui Dan Voiculescu referitoare la o nouă suspendare a lui Traian Băsescu au detonat tensiunile din sânul puterii. Unii lideri marcanţi şi-au vărsat oful în public.
După întoarcerea lui Traian Băsescu la Cotroceni şi anunţul lui Dan Voiculescu privind o nouă suspendare a şefului statului, USL nu a mai pus batista pe ţambal.
Tensionaţi, lideri cu greutate dintre cele trei partide şi-au aruncat vorbe grele, fiecare găsindu-l vinovat pe celălalt pentru eşecul politic de la referendum.
"Evenimentul zilei" face o scurtă trecere în revistă a meciurilor din USL.
IOAN RUS VS. CRIN ANTONESCU & RADU STROE.
Fostul ministru de Interne, Ioan Rus, s-a răfuit public cu fostul preşedinte interimar, dar şi cu actualul ministru al Administraţiei. Despre Antonescu a declarat că a fost dezamăgit de modul în care s-a comportat ca interimar, în timp ce pe Radu Stroe l-a catalogat drept "un şmecheraş de mâna a doua".
În numele lui Stroe, Biroul de presă al PNL a precizat că atacul lui Ioan Rus este "nedemn şi rău intenţionat", nu are niciun fundament şi poate produce prejudicii de imagine nejustificate.
SERGIU ANDON - CRIN ANTONESCU& VICTOR PONTA.
Deputatul PC, Sergiu Andon, i-a scos vinovaţi pe copreşedinţii USL pentru întoarcerea lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni. El a afirmat că cvorumul şedinţei de luni, din Parlament, unde s-a luat act de decizia CCR de invalidare a referendumului, a fost asigurat "printr-un şantaj" şi "prin intervenţii telefonice, brutale" ale liderilor USL.
LUDOVIC ORBAN VS. VICTOR PONTA.
Potrivit deputatului PNL, premierul Victor Ponta este pe jumătate vinovat pentru întoarcerea lui Traian Băsescu la Cotroceni. În accepţia lui Orban, PNL şi PSD au făcut două greşeli care au condus la acest deznodământ. Prima: acceptarea reintroducerii cvorumului la referendum.
A