Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De astăzi, poliţiştii se întorc la posturile din comune

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 1 septembrie 2012 ·

Începând de astăzi, aşa cum vă anunţam şi în ediţiile anterioare, şefii de post şi ajutoarele lor se întorc la posturile de poliţie comunale, după ce în urmă cu aproape un an au fost mutaţi la nou-înfiinţatele secţii de poliţie rurală.

Proiectul gândit de mai marii Poliţiei Române s-a dovedit a fi un fiasco, din cauza numărului prea mic de poliţişti şi a distanţelor mari de acoperit. De exemplu, pe noapte, o patrulă asigura chipurile ordinea şi liniştea publică în cinci-şase comune, plus intervenţiile la 112. Au fost sute de apeluri de urgenţă la care poliţiştii au ajuns cu întârzieri mai mari de 20 de minute.

„La nivelul posturilor de poliţie vor activa între trei şi cinci agenţi de poliţie, în funcţie de complexitatea situaţiei operative din zona de competenţă şi aria de acoperire a postului”, a anunţat, ieri, Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Secţiile de poliţie nu vor fi desfiinţate, însă, odată cu întoarcerea poliţiştilor la posturile comunale, vor activa cu un număr redus (între 6 şi 13) de poliţişti (ofiţeri şi agenţi). „Cei de la secţii vor avea în principal atribuţii privind coordonarea posturilor arondate şi atribuţii de cercetare penală a infracţiunilor”, se mai arată în comunicatul remis de IPJ Suceava.

În urma acestor modificări, o poliţie comunală (Şcheia) şi 13 posturi de poliţie comunale vor trece în subordinea directă a poliţiilor municipale/orăşeneşti, iar 84 de posturi comunale de poliţie vor fi în subordinea celor 15 secţii de poliţie rurală.

Mai multe secţii de poliţie rurală mutate în alte localităţi

IPJ Suceava a transmis ieri şi ce modificări vor avea loc începând de astăzi în structurile poliţieneşti din mediul rural.

Mai multe secţii de poliţie îşi vor schimba sediul: Secţia de Poliţie Rurală Bogdăneşti îşi va muta sediul în comuna Vadu Moldovei, secţia

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. ANM anunță temperaturi mai scăzute decât cele normale pentru decembrie

HotNews acum o ora
Meteorologii eu emis marți prognoza meteo pentru intervalul 25 noiembrie – 23 decembrie. Potrivit ANM, temperaturile vor mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă în întreaga țară. Pentru săptămâna 26 noiembrie – 2 decembrie, temperatur

Reuniune de urgență a Consiliului NATO-Ucraina, după ce Rusia a lansat racheta Oreşnik. Ce așteptări are Zelenski

Ziare.com acum 56 minute
Ambasadorii statelor NATO şi Ucrainei se întâlnesc marţi, 26 noiembrie, la Bruxelles, după lansarea de către Rusia a unei rachete balistice experimentale asupra teritoriului ucrainean, care a provocat noi tensiuni între Aliaţi şi Moscova, relatează

Biden a graţiat curcanii Peach şi Blossom la Casa Albă, de Ziua Recunoştinţei

Mediafax acum 24 minute
Preşedintele Joe Biden a graţiat luni un cuplu de curcani norocoşi, Peach şi Blossom, pe care i-a scutit de a ajunge pe masă de Ziua Recunoştinţei. Prin această tradiţie care are loc anual, Biden a dat startul sezonului de sărbători, potrivit CNN.

Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China

Mediafax acum 3 ore
Trump, care îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie 2025, a declarat că va impune un tarif de 25% Canadei şi Mexicului până când acestea vor lua măsuri împotriva drogurilor şi a migranţilor care trec frontiera, într-o măsură care ar părea să încalce un

Reuters: Rusia avansează în Ucraina în cel mai rapid ritm pe lună de la începutul războiului

G4Media acum 48 minute
Forţele ruse avansează în Ucraina în ritmul cel mai rapid din primele zile ale invaziei lor în februarie 2022, ocupând în ultima lună o suprafaţă egală cu jumătate din cea a Londrei, apreciază analişti şi bloggeri de război, citaţi marţi de Reuters.

Ambasadorii statelor NATO şi Ucrainei se întâlnesc la Bruxelles, după lansarea de către Rusia a rachetei balistice experimentale

Ziua Constanta acum o ora
Ambasadorii statelor NATO şi Ucrainei se întâlnesc marţi la Bruxelles, după lansarea de către Rusia a unei rachete balistice experimentale asupra teritoriului ucrainean, care a provocat noi tensiuni între Aliaţi şi Moscova. Rusia a lovit joi Ucraina

DNA: Acord de recunoaştere a vinovăţiei cu şeful Biroului de Imigrări Ialomiţa

Mediafax acum 41 minute
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei inculpatului Bulimej Rareş-Gabriel, comisar şef de poliţie, împuternicit şef al Biroului pentru Imigrări al Judeţului Ialomi

Băiat de 14 ani, ucis într-un accident pe DN 56. Șoferul a pierdut controlul direcției VIDEO

Ziare.com acum 17 minute
Un accident care a implicat un singur autoturism a dus la moartea unui băiat de 14 ani marți, 26 noiembrie. Adolescentul era pasager într-o mașină care a ajuns într-un șanț de colectare a apelor după ce șoferul a pierdut controlul asupra direcției.

Ilie Bolojan PNL o susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, că liberalii o vor susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, informează Agerpres.ro "Vom susţine direcţia proeurop

Un armistițiu Hezbollah – Israel pare să fie foarte aproape / Anunțul va fi făcut de Biden și Macron

HotNews acum 2 ore
Președintele american Joe Biden și președintele francez Emmanuel Macron sunt așteptați să anunțe foarte curând o încetare a focului în Liban între gruparea armată Hezbollah și Israel, au declarat luni pentru Reuters patru surse libaneze de rang înal

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

mar.

-1°/4°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/6°
mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/6°
mie.

4°/6°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

4°/9°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

3°/8°