Circulaţia pe drumul naţional 1, între Ploieşti şi Braşov, se desfăşoară cu dificultate pe două porţiuni de drum, respectiv în localitatea prahoveană Băneşti, unde s-a produs un accident rutier cu două victime şi în apropierea serpentinelor de la Posada, unde se lucrează la carosabil.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Prahova, traficul rutier este îngreunat, sâmbătă după-amiază, în zona localităţii prahovene Băneşti, în urma unui accident rutier, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Din primele informaţii primite de la locul accidentului reiese că două autovehicule s-au ciocnit între ele, în condiţii care nu au fost stabilite încă, două persoane fiind rănite în acest accident. Circulaţia rutieră în zonă se desfăşoară cu dificultate.
Traficul rutier pe DN 1 între Ploieşti şi Braşov este, de asemenea, îngreunat la kilometrul 115 al DN 1, în apropierea serpentinelor de la Posada. Pe acest tronson de drum circulaţia autovehiculelor se desfăşoară cu dificultate întrucât una dintre benzile drumului a fost decopertată pentru repararea asfaltului, iar zona decopertată nu este practicabilă.
Prin urmare, pe sensul de urcare spre munte s-a format o coloană de maşini care se întinde pe o distanţă de aproximativ o jumătate de kilometru.
Circulaţia pe drumul naţional 1, între Ploieşti şi Braşov, se desfăşoară cu dificultate pe două porţiuni de drum, respectiv în localitatea prahoveană Băneşti, unde s-a produs un accident rutier cu două victime şi în apropierea serpentinelor de la Posada, unde se lucrează la carosabil.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Prahova, traficul rutier este îngreunat, sâmbătă după-amiază, în zona localităţii prahovene Băneşti, în urma unui accident rutier, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Din primele informaţii primite de la locul accidentului reiese că două autovehicule s-au ciocnit între ele, în condiţii c