Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UNPR a devenit parte integrantă a USL

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 1 septembrie 2012 ·

Alianţa de Centru Stânga (ACS) formată din PSD şi UNPR reprezintă pilonul social al Uniunii Social Liberale Începând cu sesiunea parlamentară de toamnă, Uniunea Naţională pentru Progresul României activează ca parte integrantă a Uniunii Social Liberale, confirmând şi întărind astfel sprijinul politic acordat de UNPR Guvernului condus de Victor Ponta. UNPR şi PSD formează Alianţa de Centru Stânga, alianţă încheiată în conformitate cu voinţa politică a celor două partide şi cu respectarea procedurilor prevăzute de lege. Alianţa de Centru Stânga reprezintă pilonul social al USL, reunind cele mai consistente opţiuni de centru-stânga din spectrul politic românesc. UNPR consideră că această coagulare a forţelor de stânga va consolida Uniunea Social Liberală, va contribui la o mai bună guvernare, va întări politicile şi măsurile sociale, în special cele luate pentru creşterea nivelului de trai, va favoriza dialogul social şi va asigura stabilitatea României, în acord cu interesul naţional. Uniunea Naţională pentru Progresul României a luat fiinţă în 2010, asumându-şi de la bun început apărarea interesului naţional şi promovarea dialogului social. În primii doi ani de existenţă, partidul a reuşit să se impună pe scena politică printr-o conduită corectă şi responsabilă, promovând iniţiative cu largă susţinere populară, precum taxarea averilor mari. De asemenea, UNPR este primul partid care a impus în viaţa politică românească, drept prioritate fundamentală, apărarea interesului naţional, reper îmbrăţişat de toate formaţiunile politice. UNPR a demonstrat întotdeauna că este un partener corect care îşi respectă integral toate angajamentele asumate. Încă de la fondare, progresiştii au optat pentru stabilitate politică şi guvernamentală şi au impus o serie de măsuri pentru protejarea persoanelor cu venituri mici puternic afectate de criza economică globală. Din luna mai a acestui

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 2 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Oscar 2025 | Lista completă a câștigătorilor

Wall-Street.ro acum o ora
Filmul "Anora" a fost marele câştigător al celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Oscar, unde această peliculă regizată de cineastul Sean Baker a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun lungmetraj", scrie Variety, preluat de

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 2 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Budapesta se delimitează de deciziile summitului de la Londra. Viktor Orban: "Este rău, greșit și periculos. Ungaria rămâne de partea păcii"

Ziua News acum 59 minute
Premierul ungar Viktor Orban a reacționat la summitul de la Londra de duminică, unde liderii europeni au decis să susțină în continuare Ucraina. După întâlnirea dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski, care a eșuat vineri, deoarece președintele uc

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum 49 minute
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum 52 minute
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Tragedie în Pitești. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil

Ziare.com acum o ora
O femeie de 45 de ani a murit luni dimineaţă, 3 martie, după ce ar fi căzut de la etajul al treilea al unui imobil din municipiul Piteşti, zona Craiovei. Polițiștii au întocmit un dosar penal. „În dimineaţa zilei de luni, 3 martie, poliţiştii piteşt

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

2°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°