Cu această ocazie, primarul general a arătat că numirea actriţei la conducerea instituţiei reprezintă un prim pas pentru dezvoltarea Teatrului Evreiesc.
''După pierderea maestrului Harry Eliad, încercăm să zâmbim în continuare şi să găsim modalităţile pentru a reaşeza Teatrul Evreiesc acolo unde îi este locul. Asta înseamnă să reuşim să reconstruim clădirea în care funcţionează şi să putem crea condiţiile necesare dezvoltării acestei instituţii. Îmi doresc să-i acordaţi Maiei şi colectivului toata încrederea, în aşa fel încât să redăm Teatrului Evreiesc rolul pe care-l merită. Alături de Maia, vă doresc să fiţi un colectiv unit în simţuri şi în gândire. Îi mulţumesc Maiei încă o dată că a acceptat să conducă destinele acestui teatru'', a declarat Sorin Oprescu. De asemenea, edilul şef a anunţat că Primăria Municipiului Bucureşti va începe demersurile pentru schimbarea denumirii Teatrului Evreiesc.
''Am primit propunerea de a schimba numele teatrului şi cel mai probabil acesta va purta numele maestrului Harry Eliad cât mai curând posibil. Aşa este frumos şi aşa este corect faţă de cei care au făcut ceva pentru teatru şi pentru bucureşteni, iar eu mă înclin în faţa oamenilor care au făcut ca toate aceste lucruri să funcţioneze'', a mai explicat primarul general.
La rândul său, noul director al Teatrului Evreiesc de Stat, Maia Morgenstern a declarat că : "este extrem de importantă încrederea acordată şi vă mulţumesc pentru asta. Mă bizui pe forţele mele însă am nevoie de ajutorul vostru, al tuturor. Fără ajutorul şi fără încrederea dumneavoastră sunt nimic. (...) Avem nevoie de sacrificii, ambiţie, dorinţa de a face artă, de a face cultură, de a păstra tradiţiile, cultura şi moştenirea pe care am primit-o, pentru a construi un pod către modernitatea teatrului, către ceea ce înseamnă ambiţie, curaj, avangardă şi modalităţi noi de expresie