„Peste 25.000 de oameni”, după estimarea preşedintelui UDMR Kelemen Hunor, „între 20.000 şi 25.000”, conform primarului Antal Arpad, şi „8.000-8.500 maximum, în momentul de vârf”, potrivit comunicatului dat de prefectul Codrin Munteanu, au participat sâmbătă la amiază la mitingul de la Sfântu Gheorghe organizat de UDMR şi PPMT (Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania, condus de Laszlo Tokes), împreună cu Eparhia Reformată din Ardeal.
Botezată „Ziua Dreptăţii”, acţiunea – la care participanţii au fost aduşi din întreaga ţară, ba chiar câteva zeci şi din Ungaria - s-a vrut „un protest viguros” împotriva unei sentinţe penale a Judecătoriei Buzău referitoare la retrocedarea către Eparhia Reformată din Ardeal a clădirii Liceului „Szekely Miko” din Sf. Gheorghe. Sentinţă prin care doi dintre autorii retrocedării, fostul subsecretar de stat udemerist Marko Attila şi fostul consilier juridic al aparhiei reformate din Ardeal, Marosan Tamas, au fost condamnaţi la trei ani de închisoare cu executare, iar al treilea, ex-consilierul juridic din Ministerul Justiţiei, Clim Silviu, la trei ani cu suspendare.
În apropierea de locul mitingului – intersecţia din faţa liceului, unde fusese instalată o scenă flancată de două pancarte cu sloganul „ITT AZ IDO!” (Acum e timpul!) – fiecare participant era abordat de un tânăr sau o tânără cu tricou inscripţionat „organizator”, care îl poftea să iscălească pe un tabel, după care îl „dota” rapid cu un steag sau steguleţ secuiesc, la alegere, plus un ecuson şi un pliant „Az igaszag napja” (Ziua Dreptăţii). Pliantul cuprindea textul petiţiei intitulate „Manifest”, ce va fi înaintată Comisiei Europene şi altor foruri internaţionale, precum şi tuturor autorităţilor române, inclusiv Curţii de Apel Ploieşti, unde luna viitoare se va judeca recursul în acest proces, după cum a precizat Kelemen Hunor.