Noile informații (publicate ”pe surse” de ”Adevărul”) referitoare la o posibilă colaborare a lui Andrei Marga cu fosta Securitate sunt surprinzătoare. Nu pentru că o asemenea colaborare nu ar fi fost posibilă/plauzibilă, ci pentru că CNSAS a verificat de mai multe ori până în acest moment o asemenea ipoteză și, de fiecare dată până acum, verdictul a fost negativ.

Explicația pentru aceste verdicte negative este pusă de ”sursa” ”Adevărului” (din cadrul serviciilor secrete, cum se arată în articol) pe distrugerea inițială a dosarului, completat însă acum cu ”alte materiale din arhivă”. Dacă se dovedește că ”sursa” are dreptate, cariera politică a lui Andrei Marga s-ar afla la final. În același timp însă, și ultima fărâmă de credibilitate a CNSAS se spulberă. Pentru că fie este vorba de o incompetență crasă (în cazul verdictelor anterioare), din moment ce nu au luat în considerare ”alte materiale din arhivă”, fie de o protecție nejustificată de care profesorul clujean, fost ministru al Educației și Externelor și conducător timp de două decenii a Universității ”Babeș Bolyai”, s-a bucurat.

Mai grav, un asemenea verdict ar confirma și o altă afirmație a ”sursei”: cea referitoare la ”distrugerea inițială a dosarului”. Pentru că dă naștere unor întrebări legitime. Ale cui dosare au mai fost distruse? Pentru că dacă s-a întâmplat într-un caz, atunci există o suspiciune rezonabilă că s-a întâmplat și în alte cazuri. Cine a decis (decide) distrugerea unor dosare? Pentru câte alte persoane, aflate în funcții publice mai există și ”alte materiale de arhivă” (făcându-le astfel șantajabile și/sau supuse presiunilor legate de publicarea unor asemenea informații)? Dar, mai ales, în ce măsură CNSAS este (mai este) o instituție publică al cărei scop este aflarea adevărului despre o perioadă a istoriei României care încă ne doare și în ce mmăsură o instituție politică, sub