- Social - nr. 170 / 1 Septembrie, 2012 Un studiu BNS, publicat recent, releva ca Romania a pierdut, in perioada de criza, peste 400.000 de salariati si 100.000 de companii si a inregistrat maximul ultimilor opt ani in ceea ce priveste rata somajului, cu un maxim istoric in randul tinerilor de 23,7%. O declaratie ingrijoratoare a facut-o, in aceste zile, si Mariana Campeanu, ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (MFPS), potrivit careia, la ora actuala, peste 17% din angajati sunt la limita saraciei, iar riscul de a saraci si mai mult se afla in continua crestere. Ce inseamna aceasta, o putem deduce si dintr-o comparatie cu Republica Ceha sau Finlanda, unde acest procent (angajati la limita saraciei) este de numai 3,7%. Studiile realizate releva, de asemenea, ca numai 9,5% dintre romani considera ca sunt bine platiti, in timp ce procentul acestora este de 63% in Danemarca si de 60% in Luxemburg. Daca la acestea mai adaugam si faptul ca, peste 20% dintre romani considera ca slujbele detinute nu le ofera perspectiva avansarii in cariera, concluzia nu poate fi decat una singura: piata muncii din Romania nu este deloc roza; ca, in perioada urmatoare, este necesara, printre altele, dezvoltarea competentelor si a calificarii profesionale. Cum remarca Mariana Campeanu, din pacate, "la ora actuala, este mult mai importanta obtinerea unei diplome de master, fara sa se stie multe ori nici macar titlul lucrarii de masterat, si nu dobandirea unor cunostinte reale intr-un domeniu care va fi cerut in viitorul apropiat pe piata muncii”. In prezent, cele mai stabile ocupatii sunt cele de electricieni, montatori si reparatori de aparate si echipamente electrice, infirmiere si ingrijitoare in institutii de ocrotire sociala si sanitara. GHEORGHE GIURGIU - Social - nr. 170 / 1 Septembrie, 2012 Un studiu BNS, publicat recent, releva ca Romania a pierdut, in perioada de criza