Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Na-ţi-o p'asta! Taximetristul Nicu vrea să-şi scoată pârleala după ce a fost tăiat cu cuţitul şi silit să facă sex oral. Vrea daune de 50.000 de euro de la violatoarea din Tulcea!

Publicat in Cancan, sâmbătă 1 septembrie 2012 ·

Nicolae Stan şi soţia saNu mai puţin de 50.000 de euro. Atât speră taximetristul Nicu să obţină de la Luminiţa Perijoc, violatoarea de bărbaţi. Suma, care poate fi considerată pe bună dreptate o mică avere, a fost stabilită de către Nicu în momentul în care a aflat că, femeia care l-a obligat sub ameninţarea cuţitului să-i facă sex oral, ar putea fi externată azi de la Psihiatrie. Când a auzit că există posibilitatea ca acesta să fie cercetată şI judecată în libertate pentru faptele comise, Nicu a explodat, nepărând să se teamă nici de "şleahta" bărbaţilor care roiesc în jurul lui Perijoc şI vor să o scoată basma curată. "Ce au spus medicii, că nu e nebună? Nici nu mă aşteptam. Drogată, poate, pentru că era prea agitată şI făcea ca toate naţiile, ca toţi dracii, ca o posedată. Sau poate făcea aşa de la medicamente, pentru că m-a pus să-i cumpăr antibiotice şI le-o fi combinat cu băutură. Dacă Poliţia nu o leagă şI o lasă în libertate, o să-mi fac dreptate singur! Daune vreau 50.000 de euro, atât o să-i cer. Degeaba avocatul ei îi pregăteşte apărarea, e vinovată. M-a sechestarat, atacat şI violat. Păi, ce, eu dacă muream ce făceau copiii mei? Nu mai zic că sunt traumatizat. Sunt opt zile de atunci şI eu nu pot să dorm, să mă culc cu nevasta. Opt zile! Aşa că o să mă duc să mă caut la psiholog pentru că, nu văd în faţă decât cuţitul şI sângele ala de mă apucă voma. M-am făcut de panaramă. Lumea mă arată cu degetul în oraş, mă ocoleşte şI cine o să mai urce în taxiul meu când o să revin la muncă?" a declarat Nicolae Stan pentru Cancan.ro. Nicolae Stan şi soţia saNu mai puţin de 50.000 de euro. Atât speră taximetristul Nicu să obţină de la Luminiţa Perijoc, violatoarea de bărbaţi. Suma, care poate fi considerată pe bună dreptate o mică avere, a fost stabilită de către Nicu în momentul în care a aflat că, femeia care l-a obligat sub ameninţarea cuţitului să-i facă sex ora

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum o ora
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 2 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 6 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 11 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 9 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 10 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 3 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Vremea

București
acum

24°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°