Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a spus, sâmbătă, că bacalaureatul de anul viitor, probabil, va fi diferenţiat, iar liceenii care nu vor să urmeze o facultate, ci doresc să intre pe piaţa muncii, pot da bacalaureatul profesional, care va fi o nouă formă de finalizare a studiilor liceale.
Andronescu a afirmat că, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu mai mulţi directori de şcoală, precum şi cu reprezentanţi ai inspectoratelor, s-a ajuns la concluzia că trebuie introdusă o nouă formă de finalizare a studiilor liceale.
"Se conturează ideea unui bacalaureat profesional. Acest lucru înseamnă că vom avea bacalaureatul naţional, pe care-l şi avem acum, cu aceleaşi probe, cu acelaşi conţinut, iar bacalaureatul profesional să-l gândim ca o formă de finalizare pentru cei care nu ţintesc învăţământul superior, dar vor să meargă în producţie. În felul acesta, prin bacalaureatul profesional, le dăm o certificare a capacităţilor lor profesionale", a spus ministrul Educaţiei, după şedinţa de guvern.
Ecaterina Andronescu a precizat că probele de competenţe la bacalaureatul profesional vor fi identice cu cele de la bacalaureatul naţional, dar vor fi adăugate un proiect şi o probă practică, precum şi un examen scris la educaţia antreprenorială.
"Dacă absolventul de liceu susţine bacalaureatul naţional sau bacalaureatul profesional este obţiunea lui. El decide ce face cu viaţa lui mai departe. Dacă merge în învăţământul superior, atunci va opta, probabil, pentru bacalaureatul naţional, dacă va merge spre intrarea pe piaţa muncii probabil că va opta pentru acest bacalaureat profesional", a mai spus Andronescu.
Jumătate dintre elevii care au răspuns chestionarelor privind structura bacalaureatului din 2013, trimise de Ministerul Educaţiei, au optat pentru păstrarea actualei forme a examenului, iar tot atâţia vor probe diferenţiate, a decla