“Timpul trece, leafa merge” – acesta este, probabil, mottoul unui angajat dintr-o bancă locală care a găsit o metodă inedită de a se preface că munceşte. El şi-a confecţionat dintr-o agrafă de birou un instrument prin care îşi ţine tastatura blocată în aşa fel încât să nu-i intre calculatorul în stand-by din 5 în 5 minute (nu poate schimba setările pentru că nu are parolă de administrator), iar aşa poate pleca liniştit din bancă timp de câteva ore bune pentru a se ocupa de businessul propriu.

Conştient că metoda sa nu va ţine la nesfârşit, el admite totuşi că, atâta vreme cât va putea, va încasa salariul de la bancă, deşi volumul său de muncă este mult mai redus decât în anii 2007- 2008.

Cazul bancherului care aproape că şi-a pierdut menirea (şi care mai vinde, din când în când, credite “Prima casă”) reflectă o situaţie paradoxală, având în vedere că este de presupus că angajaţii care au “rezistat” valului de concedieri făcute din 2009 încoace sunt supraîncărcaţi. În sistemul bancar, la fel ca în cazul altor sectoare, jucătorii şi-au redus cu mult din activitatea pe care o aveau în anii de boom, dar şi-au menţinut aproape acelaşi număr de angajaţi. Pe de altă parte, angajaţii se văd nevoiţi să inoveze pentru a părea că au activitate, lucrând în paralel la alte proiecte care să le asigure supravieţuirea în cazul în care rămân fără loc de muncă.

“Cunosc pe cineva care pleacă câte o săptămână, cică în vizită în sucursale. De fapt, într-una din aceste «vizite» a făcut un concediu în Austria o săptămână. Alţii pur şi simplu stau, când se plictisesc mai fumează o ţigară şi apoi pe seară se apucă de singurul lucru pe care îl au de făcut, astfel încât mai stau şi peste program – de unde reiese cât de mult muncesc. Sunt mulţi alţii care muncesc pe rupte până seara şi sunt plătiţi invers proporţional, din păcate”, spune un director de trezorerie dintr-o ban