Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RECENSĂMÂNT 2012. Care sunt CELE MAI MICI ORAŞE din România

Publicat in Gandul, sâmbătă 1 septembrie 2012 ·

În ultimul deceniu, în România numărul total al oraşelor şi al municipiilor a ajuns la 319, dacă nu luăm în calcul şi Capitala. Astfel, din 2002 şi până în prezent, 55 de comune au devenit oraşe, conform datelor preliminare ale celui mai recent recensământ realizat de către reprezentanţii Institutului Naţional de Statistică (INS).

Conform Legii nr. 351 din 6 iulie 2001 privind aprobarea "Planului de amenajare a teritoriului naţional", "de regulă" o localitate poate primi rangul III şi poate fi numită astfel oraş dacă aceasta are o populaţie stabilă cuprinsă între circa 5.000 de locuitori şi 30.000 de locuitori şi dacă are o rază de servire de 10 până la 20 de kilometri.

În prezent, conform calculelor gândul, în România există 34 de oraşe în care trăiesc mai puţin de 5.000 de locuitori, cu 16 mai multe decât în 2002, şi 57 de oraşe cu sub 6.000 de locuitori, faţă de 41 în 2002.

Dintre acestea, unul are o populaţie stabilă recenzată mai mică de 2.000 de locuitori, şase oraşe au o populaţie stabilă recenzată cuprinsă între 2.000 şi 3.000 de locuitori, nouă au o populaţie stabilă recenzată cuprinsă între 3.000 şi 4.000 de locuitori şi 18 au o populaţie stabilă recenzată cuprinsă între 4.000 şi 5.000 de locuitori.

De asemenea, potrivit datelor preliminare ale celui mai recent recensământ, pe teritoriul României există 23 de oraşe a căror populaţie stabilă recenzată este cuprinsă în intervalul 5.000-6.000 de persoane.

Şi în urmă cu 10 ani exista un oraş al cărui număr de locuitori abia depăşea 1.700 de persoane. Existau, de asemenea, patru oraşe cu o populaţie stabilă recenzată cuprinsă între 2.000 şi 3.000 de persoane, cinci oraşe cu o populaţie stabilă recenzată cuprinsă între 3.000 şi 4.000 de persoane şi doar opt oraşe care înregistrau o populaţie stabilă recenzată cuprinsă între 4.000 şi 5.000 de persoane.

Care sunt cele mai m

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 43 minute
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 3 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°