Rata de promovare la SESIUNEA DE TOAMNĂ a examenului de BACALAUREAT 2012, în judeţul Călăraşi, a fost de 28,39 la sută, aproape dublă faţă de cea din perioada similară a anului trecut, când s-a înregistrat un procent de 14,75 la sută.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi, la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat s-au înscris 1.300 de candidaţi, dintre aceştia prezentându-se 1.039, dintre aceştia reuşind să promoveze 295 de absolvenţi. astfel că promovabilitatea în judeţul Călăraşi la a doua sesiune a anului 2012 este de 28,39 la sută, aproape dublă faţă de cea de anul trecut, când s-a înregistrat un procent de 14,75 la sută, transmite corespondentul MEDIAFAX.
VEZI AICI REZULTATE BAC 2012 CĂLĂRAŞI PUBLICATE PE EDU.RO
"Cei mai mulţi au susţinut din nou bacalaureatul la Limba şi literatura română şi la Matematică", a declarat inspectorul şcolar general al ISJ Călăraşi, prof. dr. Constantin Tudor.
În sesiunea din vară a examenului BACALAUREAT 2012 promovabilitatea înregistrată a fost de 37,15 la sută, cu aproape patru procente mai puţin faţă de anul trecut, când au promovat 40,81 la sută dintre candidaţi, trei elevi prinşi copiind fiind eliminaţi din concurs. Ulterior, opt dintre elevii care au depus contestaţii la rezultatele de la bacalaureat au promovat, iar doi dintre cei admişi iniţial au fost respinşi în urma recorectării lucrărilor, promovabilitatea crescând astfel la 37,72 la sută.
Primele rezultate ale sesiunii de toamnă a BACALAUREAT 2012 se afişează duminică, până la ora 16.00, iar contestaţiile se depun între orele 16.00 şi 20.00,urmând ca în data de 5 septembrie să se afişeze rezultatele finale.
Ministerul Educaţiei publică REZULTATELE de la BACALAUREAT 2012, SESIUNEA AUGUST - SEPTEMBRIE, pe portalul EDU.RO.
Rata de promovare la SESIUNEA DE TOAMNĂ a examenului de BACALAUREAT 2012,