Dati-ne, va rugam, cat se poate de repede, dreptul la o adeverinta care sa ne ateste tristetea. Eliberati reteta de care avem nevoie ca sa ne putem uita in urma cu folos, ca sa putem invata ceva din tot ce ni s-a intamplat pana azi. Fiti generosi cu noi, toti muritorii cu inimi pustiite, nu va zgarciti la tusul pentru stampila, nu suntem deloc pretentiosi, nu vrem neaparat coli scumpe sau contracte semnate in alb, nu ne trebuie nici macar garantie pentru promisiunile de fiecare zi, de care ne indepartam tot mai mult, tot mai firesc, tot mai lipsiti de remuscare.

Dati-ne, va rugam, o adresa la care sa putem da de veste ca ramanem tot mai putini pe lume, ca ni se ingreuneaza pamantul sub picioare si ne vedem nevoiti sa ne retragem in taceri uneori definitive, alteori fara termen precis. Nu mai intarziati formalitati, birocratia ne-a facut destule probleme, ne-am tot impotmolit in hartii care, de fapt, nu folosesc la nimic, ne-am tot lasat cuprinsi de strategii de ultima ora, am stat la cozi infernale ca sa ni se vanda pe bani prea multi o fericire mintita, o fericire de imprumut, o fericire la mana a doua, livrata prea devreme, prea tarziu sau niciodata.

Dati-ne, va rugam, un numar de telefon la care sa raspunda cineva ca sa se trateze urgentele medicale, un interfon pentru cazurile bebelusilor abandonati la doar cateva zile de la nastere, ne-am saturat de senzational si de exclusivitati de pe la evenimente mondene, nu ne mai intereseaza, asa tare cum isi imagineaza lumea, cine cu cine se marita, cine de cine se desparte, cand si unde au loc fel de fel de parade ale bogatiilor mincinoase, nemeritate. Nefericirea aproape ca a ajuns sa ne sufoce, parca, de la o vreme, se razbuna pe noi toate facturile restante din relatia cu destinul, parca, de un an, de doi ani, de nu mai stiu cand, lumea pe dos a devenit lumea noastra, ca-ntr-un trist si incorect complot