W.C.-urile încep să intre deja în preocupările oamenilor de cultură!
În seria Note de călătorie satirice din străinătate, din care am publicat până acum două volume: Prin dormitoarele Casei Albe şi În vestă, printre fracuri, al treilea ar fi trebuit să fie: Un subiect mai mult decât ruşinos, W.C.-urile.
Scriam în prefaţa la acest volum: Toate reportajele de călătorie în străinătate se ocupă pe larg de muzee, expoziţii de artă, locuri istorice, peisaje. Sunt descrise amănunţit emoţiile profunde provocate de întâlnirea cu capodoperele artistice sau cu răscrucile istorice. Nimeni, dar absolut nimeni nu s-a ocupat de W.C.-uri.
Căutând o explicaţie, o găsesc, e drept, cu timiditate, în felul aparte al călătorului peste hotare. Omul, chiar şi intelectual pur sânge fiind, nu se reduce la lectură sau la scris, la calculul teoriei relativităţii şi la extazierea necondiţionată în faţa Afroditei, handicapată notorie. Omul mai şi mănâncă, mai şi bea, dar, mai ales, din nefericire, mai şi trebuie să-şi facă nevoile. Nevoie mare şi nevoie mică. Călătorul în străinătate nu e însă om. Dacă ar fi, însemnările sale ar cuprinde şi referiri la restaurante, hoteluri, bodegi şi pisoare. Reportajele din exterior descriu numai şi numai activităţile intelectuale, cu deosebire cele ţinând de consumul estetic.
Consumul alimentar, de exemplu, nu apare. Iar dacă îl găsim amintit undeva, într-o pagină, e tot în legătură cu culturalul. Sunt notaţii gen: Am cinat la un mic restaurant din Cartierul Latin, sau Pe străduţele oraşului medieval, înţesat de restaurante, cofetării, baruri deschise până noaptea târziu... Despre W.C.-uri nu se suflă o vorbă. Să aibă turistul o băşică a udului de o voinţă de fier, demnă de un membru al unui comando antiterorist?
Mă întreb şi eu, aşa, într-o doară, deoarece nu cred că turistul peste hotare foloseşte boscheţii sau, mai rău, a
