Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai reuşită ediţie a Festivalului Porumbului

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 2 septembrie 2012 ·

Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Porumbului de la Domăneşti, care a avut loc ieri, a constituit un adevărat succes. Lumea a venit în număr mult mai mare decât la ediţiile precedente, iar programul a fost deosebit de bogat, prima parte a acestuia fiind axat pe păstrarea şi promovarea tradiţiilor populare româneşti, maghiare şi germane, în ton cu structura etnică a localităţii. Invitata specială a manifestării a fost orădeanca Tolvai Renata, câştigătoarea concursului Megastar din Ungaria în anul 2010. Din program nu au lipsit curse de ogari, un concurs culinar, dansuri populare, dansuri moderne, recitaluri de muzică uşoară, precum şi un super concert al solistei maghiare Notar Mary. Evenimentul a fost organizat de Primăria şi Consiliul Local al comunei Moftin, alături de Asociaţia Comunitară “Crasna” Domăneşti.

Investiţii importante în Domăneşti

Deschiderea oficială a manifestării a avut loc la ora 13.00, fiind precedată de recitalul fanfarei din Cămin. Pe scenă au urcat primarul comunei Moftin, Gheorghe David, viceprimarul Iosif Merker, Cristian Zaha, consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean, consilieri locali şi preoţii greco-catolic şi ortodox din Domăneşti. În calitate de preşedinte, preotul greco- catolic Gheorghe Pop, a prezentat pe scurt activitatea Asociaţiei Comunitare “Crasna” Domăneşti, axată pe păstrarea şi promovarea tradiţiilor populare româneşti, maghiare şi germane, după care a binecuvântat manifestarea.

Primarul Gheorghe David le-a amintit localnicilor despre investiţiile realizate deja în satul lor, cum ar fi asfaltarea drumului, şi cele care urmează să fie realizate în satul Domăneşti, respectiv construirea podului peste Crasna în Domăneşti, renovarea şcolii, precum şi construirea unei noi grădiniţe, proiecte care vor fi demarate în acest an. “Toate aceste lucruri le-am spus pentru ca dumneavoastră să ştiţi că eu

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 2 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum o ora
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 45 minute
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Încă 30 de zile de arest pentru procurorul care a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot acuzat de viol

HotNews acum 38 minute
Judecătorii au prelungit cu 30 de zile măsura arestului preventiv în cazul procurorului gălăţean Nicolae Cuzi, acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot cercetat penal pentru viol asupra unei minore. Decizia a fost luată marţi de Insta

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°