Trântesc portiera maşinii, îmi pun centura şi demarez. După câţiva kilometri de trafic sufocant mă opresc la coadă la barieră.
Îi văd cum se apropie de maşina mea. Îi cunosc deja, le ştiu discursul. Vor să „combine" un telefon, o cameră video, pantofi, telescoape, facturi în alb... Furăciuni.
Parchez în centrul oraşului şi ei se apropie iar de maşina mea. Vor să le plătesc taxa de fraier. La Gara de Nord, la aeroport, în centru sau la barieră, ei sunt acolo. Combinatorii, şuţii, taximetriştii-pirat. Ei „combină" tot ce mişcă şi sunt pretutindeni. Din cauza unuia din breasla lor, o tânără japoneză a sfârşit în chinuri groaznice într-o pădure de la periferia Capitalei.
Cum ajung combinatorii să-şi facă veacul chiar şi în incinta unui aeroport internaţional al unui stat membru UE? Aeroportul „Henri Coandă" este păzit de Romprest Security, o companie privată de securitate care s-a dovedit depăşită de situaţie. Taximetriştii-pirat au acces în incinta aeroportului, iar acest lucru nu se poate face decât „combinându-i" şi pe agenţii de pază. Reporterii „Adevărul" au aflat că 10% din suprataxa unei curse-pirat ajunge în buzunarul paznicului de la parcare...
În România există câteva mii de companii de securitate, însă doar trei sunt multinaţionale şi au o vastă experienţă în asigurarea de obiective strategice. Restul nu au experienţa necesară care să le califice pentru un obiectiv cum este aeroportul. Mii de firme româneşti de pază au sub 50 de angajaţi şi s-au înfiinţat doar pentru un contract. În plus, legislaţia noastră în privinţa securităţii private nu este finalizată nici astăzi. Companiile de securitate româneşti pot păzi o grădiniţă, o primărie, ba chiar şi un minister. Însă un aeroport internaţional al unei ţări UE trebuie păzit de militari: de jandarmi sau de angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii. Dacă parcarea era păzită de milita
