Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Perioada de depunere a CV-urilor pentru cei interesaţi să fie CEO la CFR-uri sau Metrorex s-a încheiat. Head-hunterii au o lună pentru a-i găsi pe cei mai buni candidaţi

Publicat in Gandul, duminică 2 septembrie 2012 ·

Cei interesaţi de o funcţie de conducere la una dintre cele zece companii de stat din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) pentru care guvernul s-a angajat să recruteze manageri din mediul privat au avut timp până vineri să-şi depună CV-urile.

Introducerea managementului privat în companiile din transporturi trece la etapa următoare. Până la sfârşitul lunii septembrie, head-hunterii trebuie să îi selecteze pe cei mai potriviţi candidaţi.

Contractul de recrutare în valoare de 200.000 de euro a fost câştigat de compania de consultanţă şi audit PWC România în asociere cu D&B David şi Baias şi George Butunoiu Group. În total vor fi recrutaţi 10 manageri şi 43 de membri CA pentru companiile CFR SA (CFR Infrastructură), CFR Călători, Tarom, CNADNR, Metrorex, Aeroporturi Bucureşti, Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Administraţia Canalelor Navigabile, Aeroportul Internaţional Timişoara "Traian Vuia" şi Telecomunicaţii CFR.

Introducerea managementului privat este o măsură asumată de guvern în faţa creditorilor internaţionali ai României pentru eficietizarea activităţii companiilor de stat.

Rezultatele financiare din 2011 ale celor 10 companii pentru care vor fi recrutaţi manageri privaţi

Sursă date: Ministerul Finanţelor Publice (MFP)

Companiile de recrutare susţin că şi-au extins căutările şi în străinătate. În acest sens au dat anunţuri în publicaţii de prestigiu precum Financial Times sau The Economist, axându-se pe state ca Germania şi Elveţia, renumite pentru profesionalismul specialiştilor din infrastructură.

Întrebat cât de tentant ar fi pentru profesioniştii de peste hotare să conducă o companie de transport şi infrastructură din România, George Butunoiu a precizat că străinii ar putea fi dornici să accepte provocarea. "S-ar putea să fie interesaţi, am primit câteva semnale în

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Macron, primul lider european invitat în vizită de stat după Brexit, spune în Parlamentul de la Londra că Franţa şi Marea Britanie trebuie să protejeze ordinea mondială şi să pună capăt dependenţei de SUA şi China

News.ro acum 45 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, în Parlamentul de la Londra, că Marea Britanie şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a contracara numeroasele ameninţări ce destabilizează lumea şi pentru a proteja Europa de „dependenţa excesi

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 3 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum o ora
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Bărbat de 49 de ani, căzut de la etajul 3 al unui bloc din Timișoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost transportat de urgență la spital marți dimineața, după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil situat pe strada Mioriței din Timișoara, în Complexul Studențesc. Polițiștii Secției 2 Urbane au fost alertați în

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 5 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Vremea

București
acum

29°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

27°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

18°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°