MAI afirmă că declaraţia vicepreşedintelui CE, Viviane Reding, cu privire la aderarea României la Schengen este cel puțin lipsită de fundament juridic, considerând totodată surprinzător faptul că un oficial al CE face o conexiune explicită între MCV şi procesul de aderare.
„Cu ocazia Consiliului Justiției și Afaceri Interne din iunie 2011, au fost adoptate în unanimitate de către miniștrii de interne ai statelor membre concluziile Consiliului privind îndeplinirea de către România a criteriilor de aderare la spațiul Schengen, conform acquis-ului relevant. Este surprinzător faptul că un oficial al Comisiei Europene face o conexiune explicită între Mecanismul de Cooperare și Verificare și procesul de aderare la Schengen, în pofida punctului de vedere susținut de Comisia Europeană și prezentat de către Serviciul Juridic al Consiliului Uniunii Europene, potrivit căruia între cele două procese nu există nicio legătură“, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX, duminică, de Ministerul Administrației și Internelor (MAI).
De altfel, arată MAI în acelaşi comunicat, decizia privind aderarea unui stat la Schengen se ia în cadrul reuniunii miniștrilor de interne din Consiliul Justiție și Afaceri Interne, cu votul unanim al acestora.
"Având în vedere rolul Comisiei Europene de gardian al respectării și implementării nediscriminatorii a tratatelor europene, inclusiv a acquis-ului Schengen, declarația oficialului european este cel puțin lipsită de fundament juridic", se mai arată în comunicat.
MAI conchide precizând că va continua consultările cu statele membre, în vederea atingerii obiectivului aderării la spațiul Schengen.
Comisia Europeană urmăreşte în continuare foarte atent situaţia politică din România, după "un fel de puci parlamentar", a afirmat vicepreşedintele CE, Viviane Reding, precizând că nu ar fi surprinsă dacă integrarea Româ