Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Suntem în pericol să returnăm bani europeni”

Publicat in Curierul de Valcea, luni 3 septembrie 2012 ·

• declară primarul Costea de la Lungeşti, care prezintă situaţia lucrărilor de modernizare a şcolii din centrul comunei

Administraţia din Lungeşti se află într-un mare impas, lucrările de moder­nizare la şcoala din centrul co­munei fiind oprite. „Am găsit «o gau­ră» de câteva miliarde în bugetul pri­măriei, majoritatea banilor fiind chel­tuiţi pe proiecte de fezabilitate fără impact asupra dezvoltării comunei. Cel mai grav este faptul că proiectul privind modernizarea şcolii se poate bloca şi am putea fi obligaţi să returnăm 4,8 miliarde lei vechi, fon­duri de la Uniunea Europeană, deoa­rece nu s-au respectat termenele şi condiţiile din contract”, declară noul primar Tiberiu Costea. La Primăria Lun­geşti a ajuns un proces verbal de constatare, în care sunt constatate multe nereguli şi greşeli şi în care noua administraţie este somată că termenele au fost depăşite. „Fosta con­ducere a Primăriei nu a luat în cal­cul datele limită care trebuiau reînnoite şi asta înseamnă că vom fi penalizaţi. Fiind vorba de copii, o să în­cercăm să lămurim organele abili­tate şi să putem trece peste acest pas mai greu din punct de vedere finan­ciar”, a mai spus Costea. Edilul liberal ne-a prezentat stadiul lucrărilor, spunând că, în data de 10 septembrie, atunci când încep cursurile noului an de învăţământ, şcoala va fi gata în proporţie de 70%. „Din păcate, exact ce era mai important a rămas de făcut: finisaje interioare, alimentarea cu apă, dotarea cu obiecte sanitare şi mobilier”, a conchis Tiberiu Costea.

Primarul Costea vrea să încălzească toate şcolile

În comuna Lungeşti există, în total, cinci unităţi de învăţământ: cea de la centru (care are personalitate juridică), la Stăneşti, în satul Fumu­reni, la Carcadieşti şi la Dumbrava (şcoală I-IV şi grădiniţă). „Sunt aproa­pe 400 de copii care ar trebui să vină bucuroşi pe 10 septembrie că au condiţiile necesar

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 12 minute
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum o ora
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 5 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 4 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Știri Constanța Dosar penal pentru incidentul de la „Beach Please!” în care un minor a sărit de pe scenă

Ziua Constanta acum 22 minute
Cu privire la imaginile apărute în mediul online, din timpul festivalului „Beach, Please!”, în care un minor ar fi fost îndemnat de un artist să sară de pe scenă, Jandarmeria Mobilă Tomis face următoarele precizări: Pe data de 12 iulie a.c., în juru

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 3 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum o ora
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Vremea

București
acum

35°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/32°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°