S-au afisat duminica rezultatele pentru examenul de Bacalaureat de toamna. Elevii isi vor putea vedea rezultatele intai la avizierele scolilor iar apoi online, pe site-ul Ministerului Educatiei, edu.ro. Rezultatele acestei sesiuni sunt din nou foarte slabe, cele mai multe note de trecere fiind intre 6 si 7. Aproximativ 100.000 de elevi au sustinut examenul in sesiunea august-septembrie. Sursa imagine: agenda.ro
UPDATE: Promovabilitatea la sesiunea de toamna a bacalaureatului desfasurata în Capitala a fost de 18,52%, aproape egala cu cea de anul trecut (17,82%), au precizat duminica reprezentantii Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti dupa centralizarea rezultatelor, potrivit Antena 3.
Primele rezultate la examenul de bacalaureat sunt din judetul Cluj, unde 2.419 elevi au sustinut examene in a doua sesiune a bacalaureatului din 2012. Doar 479 dintre acestia au promovat examenul, procentul de promovabilitate fiind de 22,8%.
Contestatiile vor putea fi depuse duminica intre orele 16,00 şi 20,00, acestea urmand a fi solutionate in intervalul 3-4 septembrie. Afisarea rezultatelor finale, dupa contestatii, se va face miercuri, 5 septembrie.