Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polipol va crea circa 300 de noi locuri de muncă la Foieni

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 2 septembrie 2012 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a participat sâmbătă la Zilele porţilor deschise la Polipol Foieni. Adrian Ştef a fost primit de directorul general Lorin Arz şi directorul general adjunct, Csaba Knecht, care au prezentat fabrica şi au vorbit despre planurile de viitor, potrivit unui comunicat remis redacţiei de Consiliul Judeţean.

Fabrica de la Foieni a fost construită în 2005, Polipol investind aici peste 30 milioane de euro. În prezent, Polipol are 643 de angajaţi, dar concernul german va construi o nouă hală, pe lângă cele trei existente acum, ceea ce va însemna crearea a încă 300-400 de locuri de muncă. “Mă bucur mult că am avut ocazia să vizitez compania dumneavoastră aici, la investiţia pe care aţi realizat-o la Foieni. Polipol este unul din cei mai serioşi investitori străini din judeţul Satu Mare şi pentru asta vreau să mulţumesc tuturor celor care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea fabricii. Mă bucur, în plus, să văd că aici lucrează foarte mulţi tineri, pentru că una dintre grijile noastre este să găsim locuri de muncă pentru tineri”, a declarat Adrian Ştef.

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare a afirmat că va sprijni investiţiile pe care Polipol le va face pe viitor la Foieni. “Având în vedere potenţialul oferit de judeţul Satu Mare, eu personal văd mari posibilităţi de colaborare şi invit investitorii germani la o prezenţă şi mai puternică în judeţul nostru. Putem spune fără a greşi că investiţiile germane reprezintă o adevărată locomotivă pentru economia judeţului Satu Mare”, a spus Adrian Ştef. Împreună cu conducerea Polipol, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare a vizitat şi Căminul pentru persoane vârstnice din Foieni. Adrian Ştef s-a declarat impresionat de condiţiile oferite aici, afirmând că poate fi oricând un model pentru alte centre din judeţ.

Citiţi şi ...:

Preşe

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 2 ore
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 9 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 7 ore
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 6 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

Selecție oferte - 13 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
ANUNŢ S.C. METROM INDUSTRIAL PARC S.A. organizează selecţie de ofertă în vederea achiziţionării serviciilor de „Proiectare instalaţii electrice - faza întocmire relevee reţele electrice şi instalaţii electrice proprietatea Parcului Industrial

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 11 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum 6 ore
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum 5 ore
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

Călin Georgescu recunoaște că a fost la ferma de la Ciolpani: „Am fost pentru că m-au rugat. Nu am participat la discuție”

Adevarul acum 5 ore
Călin Georgescu a recunoscut în această seară, la Realitatea Plus, a fost sâmbătă la ferma de la Ciolpani, unde s-a aflat și Horațiu Potra. Acesta a spus, însă, că nu a participat la discuțiile dintre echipa sa de pază și Potra.

Vremea

București
acum

-0°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-4°/3°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°