Guvernul a aprobat ajutorul de minimis pentru agricultorii care au avut culturile calamitate de secetă în acest an. Hotărârea de Guvern aprobată, sâmbătă, prevede modul în care este acordat ajutorul financiar prin care se compensează o parte din pierderea producţiei de porumb, grâu sau floarea soarelui.
Conform comunicatului de presă al Executivului, vor primi acest sprijin financiar fermierii „persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, persoane juridice precum şi orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică care deţin suprafeţe de culturi agricole în teren arabil şi au înfiinţat culturi în toamna anului 2011, primăvara anului 2012“. „Cuantumul ajutorului este de 100 de lei pe hectar şi se acordă pentru suprafeţe cuprinse între 1 ha şi maxim 10 ha inclusiv“, se arată în comunicatul de presă.
Deoarece este un ajutor de minimis vor fi respectate normele europene, iar suma maximă a sprijinului financiar nu poate depăşi echivalentul în lei a 7.500 euro pentru fiecare beneficiar. Altfel spus, dacă un fermier a mai beneficiat de un ajutor financiar după ce au fost distruse solariile din cauza ninsorilor abundente din februarie, atunci el va trebui să ia în calcul şi banii respectivi. Totalul sumelor primite nu va trebui să depăşească 7.500 euro.
Guvernul a aprobat ajutorul de minimis pentru agricultorii care au avut culturile calamitate de secetă în acest an. Hotărârea de Guvern aprobată, sâmbătă, prevede modul în care este acordat ajutorul financiar prin care se compensează o parte din pierderea producţiei de porumb, grâu sau floarea soarelui.
Conform comunicatului de presă al Executivului, vor primi acest sprijin financiar fermierii „persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, persoane juridice precum şi ori