S-au retras după 606 meciuri oficiale şi 75 de goluri, unele dintre ele cu plasa ruptă. Cînd se supărau, trimiteau mingea şi cu 120 km/h. S-au aflat în posesia lui Roberto Carlos
“Chiar ieri sporovăiam cu surata de peste drum şi ne chinuiam să ne aducem aminte cînd prinserăm a înţelege că băiatul e sandilău. Da, chiar aşa, cînd?”
“Să fi călcat cam pe 11, poate 12 ani. Atunci cineva i-a băgat în cap o prostie. Ba nu una, două! Două am zis? Trei au fost, precum şamponu’; trei într-una: în Sao Paulo, unde voia el să izbutească, erau, la acea vreme, şase milioane juma’ de oameni; din ăştia, şapte erau fotbalişti; pitic, nu prea se înălţase, brazilienii erau miez de la mijloc în sus, nu în apărare – corect, prin ’70 fuseseră ceva excepţii, dar, hai să recunoaştem, mingicari în defensivă, mai răruţ; apoi, numele său, acelaşi ca al celui mai mare cîntăreţ latino din toate timpurile: 100 de milioane de discuri vîndute. De el îşi va aduce aminte lumea sau de cel care făcea să plîngă şi o piatră?… Cum naiba să reuşeşti? Nimeni nu s-ar fi băgat la aşa ceva… Doar el s-a încăpăţînat… Omul cu cea mai mare voinţă din lume…”.
Ridica greutăţi din pietre
“S-o luăm uşor. La 12 ani văzuse un film cu Arnold, sau cum îl chema pe ăla cu muşchii mari. N-avea mălai de fitness, de sală. Scurt, că pierdem vremea. A legat nişte cataroaie de o sfoară, şi-a luat o bancă de lemn, s-a pus pe spate pe ea, a aruncat frînghia peste un scripete şi s-a pus pe făcut pulpane. Cu o bucată de cretă a scris pe perete “Gloria e devoçao”. Şi trăgea, mamă, trăgea…Trăgea de noi”.
“La Uniao Sao Joao a ajuns la 14 ani. Se antrena 3 ore pe zi! L-a ochit Palmeirasu’, pe la 18 ani. Două ligi. A trecut la Inter, dar hodorogu’ de Hodgosn şi-a bătut joc de el. Le-a dat gol la debut, cu Vicenza, a tras de pe la 10-12 kilometri de poarta macaronarului. Ajunsese la patru ore de antrenament c
