Sunt pe ștrandul din Tg. Mureș, mă bălăcesc în apă cu soția mea, mă întorc la prosopul meu, iarăși mă duc în apă… ca la un ștrand. Dintr-odată observăm că rândunelele zboară foarte aproape de pământ. Niciunul dintre noi nu e ornitolog, habar n-avem ce se întâmplă, dar e totuși ceva înfricoșător în asta. Zboară lângă noi, simt aripile lor, și se vede că nu fac asta din întâmplare: au un scop sau un motiv pe care nu-l înțeleg.
Ca să-mi alung senzația stranie, încep să mă gândesc că așa suntem și noi, și nu doar periodic, ca ele, ci mereu. Zburăm prea aproape de pământ. Ne gândim și vorbim încontinuu despre bani, salarii, pâine, criză și, desigur, politicieni. Zburăm prea aproape de „realitate” și nu ne trece prin cap că viața e mult, mult mai complexă și mai frumoasă – nu merită să ne tot batem capul cu o ”realitate” care nu e realitate de fapt, în tot cazul e o realitate îngustă, malformată, tăiată așa de mass-media și de setea ei pentru ”breaking news”. Viața nu e un breaking news infinit. Mai avem și soții, și copiii, și dorințe, și ștrand, și mare, și furtuni pe care nu le prezintă canalele de televiziune în prime time.
Viața nu e ceva ce se poate reduce la câteva cuvinte impuse de o limbă globalizatoare. Dragostea o fi ea ceva desuet și romantic, dar e și personal și atavistic și o ironizăm pentru că ne e frică de ea. Vorbim despre referendum, despre Băsescu, despre Ghișe, despre DD, despre mai știu eu ce, în timp ce viața trece lângă noi și nici măcar cu mâna nu ne face, într-atît s-a înăcrit de inepția noastră și de egoismul nostru fără margini. De fapt, nici măcar egoism nu e: ne facem că ne gândim numai la noi când de fapt numai la noi nu ne gândim.
Toată lumea cunoaște Facebook-ul și mai toată lumea are un cont acolo. Dar câteodată mă gândesc la un Soulbook în care să dăm like numai pe ceea ce este cu adevărat important. Sigur, politica și
