Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi aici lista şcolilor care vor rămâne în şantier şi după data de 17 septembrie

Publicat in News Brasov, duminică 2 septembrie 2012 ·

În perioada următoare, vor intra în reparaţii 21 de unităţi şcolare, respectiv nouă grădiniţe, opt licee şi patru şcoli generale din municipiul Braşov. Lucrările vor presupune reabilitarea termică prin placarea cu plăci de polistiren prin exterior, schimbarea vechii tâmplării cu „termopane”, dar şi lucrări de hidroizolaţie a acoperişurilor. În unele unităţi însă, se va lucra şi la partea de instalaţii termice mai ales că edilii vor să treacă şcolile la reţeaua de termoficare a Braşovului. Pentru 14 unităţi au fost lansate deja licitaţiile, iar ofertele pot fi depuse până în data de 7 septembrie. Pe lista clădirilor care vor fi izolate şi eficientizate termic se află Colegiul „Nicolae Titulescu“, căminul şcolar al Colegiului Tehnic „Mircea Cristea“, corpul B al Colegiului Tehnic de Transporturi, Grupul Şcolar Silvic „Dr. Nicolae Rucăreanu“, Liceul „Andrei Mureşeanu“- corp A, Colegiul de Ştiinţe „Grigore Antipa“, Colegiul de Ştiinţe „Emil Racoviţă“, dar şi Colegiul Tehnic de Transport. Licitaţia lansată la finele lunii trecute vizează şi şase grădiniţe, respectiv Grădiniţa nr. 3B şi Grădiniţa nr. 7, Grădiniţa nr. 17, Grădiniţa nr. 23, Grădiniţa nr. 26 şi Grădiniţa nr. 31, dar şi Şcoala Generală nr. 19. Pe lângă acestea se vor lansa licitaţii în perioada următoare şi pentru Grădiniţele numerele 10, 31 B şi 32.

Cheltuielile cu izolările termice ale celor 14 clădiri sunt estimate la 8,256 milioane lei, bani care vor fi alocaţi integral de la bugetul local. Valoarea efectivă a lucrărilor va fi determinată însă, în funcţie de ofertele prezentate la licitaţie, reprezentanţii municipalităţii urmând să aleagă oferta cu cel mai mic preţ.

În total, în municipiul Braşov, s-a lucrat în 54 de unităţi de învăţământ, dintre care 12 şcoli generale şi 27 de grădiniţe. În această vară, de la bugetul local au fost acordate trei milioane de lei pentru reabilitări şi igieniz

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 3 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 58 minute
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum o ora
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°